Moarte cu Cliff

ce m-a oprit cu semn de lectură aici e ritmul acestei poezii, o anume melodicitate care cucerește, o curgere bine susținută, verbiajul deloc anodin și mai ales echilibrul unei voci poetice care se reține,

trebuie să recunosc însă, versul final nu îmi pare să avantajeze construcția, dimpotrivă, duce spre un loc comun...

cred că e pentru prima dată când citesc pe agonia o poezie scrisă de tine dar cu siguranță voi mai reveni

cu bine,

Cred ca ai dreptate despre ultimul vers. O sa incerc sa revin asupra lui dupa un timp, acum e prea proaspata poezia si deocamdata nu ma pot detasa de ea. Multumesc din suflet pentru aprecierile tale care pentru mine conteaza destul de mult.
Violeta

E o poezie interesantă această „moarte cu Cllif”, ca o plimbare într-o zi de duminică, într-o vară toridă, pendulând între portul rochiței roz și gestul prin care se poate face Metallica.
mi-o plăcut aceste două simboluri alese: „rochița roz” și „metallica”.
Fain.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

Cornel, ma maguleste atentia ta. Iti multumesc din suflet pentru ca rezonezi la poezia mea!
Dana, m-ai ajutat sa-mi rotunjesc poemul. Pana la urma am suprimat ultimele doua versuri si cred ca asta era cea mai buna solutie.