Yams

Ziua șerpuiește prin aerul îngreunat de lumină, ne privește direct în față, cu franchețe și fără ipocrizie, pentru a percepe schimbările din noi, ne-a luat țipetele absurde și anormale și le-a contorsionat, iar când asfințitul se insinuează nerăbdător și turbulent, ziua se deplasează pe cealaltă parte a planetei.
Viețile se cațără una peste alta, căci spațiul nefiindului e plin până la refuz de sumedenie de entități, iar viețile care cad se scurg prin rezervorul nopții în neant.

amintiri frumoase și mă opresc
vizualizez falangele cotrobăind
dimineți mângâiate sâni sufocați
sculatul din morți (he he hei)
și-mi vin în minte versurile
lui Zaharia Stancu:
"ne-am pipăit în noapte cu patimă și ură
oamenii aruncau după noi cu var
dar răscolind în carne un episod murdar
noi ne-am făcut prin asta iubirea și mai pură"
dar, (numai dar al vieții nu e)
dragostea ca orice floare se ofilește și moare
iubirea se transferă în rod și mulți asta n-o știu
cel puțin în simțire zvârle pingelele roase
încalecă noutatea în fugă bătând cu pintenii noi
cel simțitor va rămâne s-audă urlet de fiară
pământul și talpa cum ard și muțenia macilor cu gurile rupte.

o poezie cu suflet. felicitări. Ioan