Văd clipa ce trece și veacul ce vine,
Aud umbra nopții, văl negru-ntinzând,
Simt lumea cum fuge, trăind fără mine,
Și spaime și vise încet mă cuprind.
Eu nici că sunt, necum că voi fi.
Am fost
Mute mâini întinse-n zare,
Precupeți de cai de lemn,
Bălți secate de trancare,
Fleșcăiți cu aer demn.
Se înjură și se fură,
Nu e loc de a ierta,
Nu-s picioare câtă gură,
Nici putință de-a
Cel ce gândește înainte,
Cătând a-și împlini sorocul,
La Zeus n-a luat aminte,
Și, din Olimp, a furat focul.
Cu lanțuri grele l-au legat.
Și-n fiecare seară,
Din al titanului ficat,
Se
Pace vouă,
Celor care, cu atâta dăruire,
Vă chinuiți
Citind aceste rânduri
Total nesatisfăcătoare.
Nu mi-am cultivat pana
Prin preajma lui Esenin.
Și nici din Blaga
Nu mi-a citit mama
În
Chip neatins
Ce apari doar odată-n viață,
Soare aprins
Răsărit într-o dimineață,
Vino la pieptul meu
Te chem mereu.
Te iubesc te voi aștepta toată viața mea.
Da
Te iubesc te voi aștepta
* Citat din regulamentul Agonia: „agonia.net are dreptul ne-exclusiv de a reproduce in forma tiparita sau pe orice alt mediu conventional, electronic sau
de orice natura, orice materiale trimise
Știam că, ușa
Vieții când voi deschide,
Pătimirile vor da năvala.
Dar n-am vrut s-o închid.
Pentru că bucuriile și speranțele
Se-nghesuiau și ele
Ceva mai in spate.
Și-ar fi rămas neștiute.
Autumnală
Flori risipite, răsărite târziu în
Amurguri senile,
Gingășie strivită repetat.
E toamna, prieteni, dintotdeauna
Arhipelagul umbrelor.
Viile și viii – holograme bahice-
Se, încă
A ieșit excelent.
Nimeni nu se aștepta.
Praful era șters in sala de festivități,
Scaunele n-au mai scârțâit,
Șobolanii fură deratizați,
Iar mortul stătea liniștit,
Oarecum introspect (probleme
Lăsați orice speranță
Voi care aveți nesimțirea
Să mai trăiți.
Decât să vă târâți perpetuu,
Decât să vă mai lăsați amăgiți
De promisiuni deșarte,
De talk-show-ri stupide,
Decât să vă mai
