Vieriu Despina Mihaela

Uneori nici nu-ti dai seama cat de repede vin zilele acelea cu nume de \"maine\", cand pipai trecerea anotimpurilor si simti cum drumul lor te strabate, troienind de o parte si

Să am Doamne puterea să-mi scriu pe suflet tot soarele inchegat și umbra sa fluidă. Nu caut sintagme parfumate căci știu: durerea nu țipă prin carne, ci prin ochi, iar

Timpul și-a nins clipele cele mai albe și mai blânde peste noul tău anotimp... Ești atât de frumoasă în păr și în suflet încât, tinerațea ta se-ntrece cu-a mea! Pentru tine voi măsura

Chiar dacă ochii noștri nu s-au plimbat braț la braț si nu au admirat impreună lacrima copacilor... Chiar dacă tu,sau eu n-am ingenunchiar niciodată în fața răsăritului... Noi

La vie c\'est la mort! îndreptățită sunt să simt că spectacolul lumii îl port prin venele cu germeni de mit. Eros - fântâna creatoare, polul cu susur sublim. Thanatos - palparea morții

E cineva în jurul meu care mă doare Și-mi smulge umbra din țâțâni; E ultimul veșmânt ce un alt soare mi l-a furat și m-a lăsat... străin. Îmi este mersul putredul descânt ce m-anrobit pe veci,

Soarele și-a rupt piciorul în adâncul ochilor noștri. Zilnic ne scaldam in lacrimi și ne ruginește mersul Zilnic fântânile cad din ochii noștri spărgând (fără voia lor) curcubeul așezat ca

Am in fața ochilor o casă mare, albă, cu prispa lungă,dar îngustă. O curte largă, in pantă, cu pamantul atât de bătătorit incât nu crestea nici un firicel de iarbă. Fug după un cățel. E mic,

Nu știu de ce, dar cred ca toate poveștile frumoase încep în noiembrie, dupa o ploaie rece. Dacă te-a adus toamna târzie sau ploaia, nici nu mai contează... Important e că ai ajuns la

Te iubesc ca pe o lacrimă, ce lunecă firavă și străvezie din fericire, pe obrajii tăi fierbinți. Te iubesc ca pe o pasăre ce-și are zborul în sufletul meu. Te iubesc ca pe un frumos vers

Gândul cel negru e pus la muiat de cu seară. Șansa creierului de a se elibera de nopțile prea întunecoase, zace în mașina de spălat și partial in cuvântul \"electric\".

Ador Crăciunul! Aștept într-un mod egoist această sărbătoare, de ca și cum aș trăi-o numai pentru mine. Magia bradului, a luminițelor care-l împodobesc, frumusețea colindelor ce răsună de

Copilă și bună și rea și neprihănită și aprigă, în agonie uneori, ai pleoapele despuiate de vise... Frumusețea ta neîndoielnică alunecă prin aer urlănd neliniștea ce-ți curge prin gând. Cu

Ferește-mă DOAMNE de timpul care mă răsplătește cu înțelepciune! Mai bina lasă-mă așa cum sunt căci e-atat de bine să fii un om printre oameni! Ce sa fac eu cu o intelepciune

Lutieri pricepuți scobesc ochiului, vioară De baladă e plină privirea pădure acum. ÞâȘnesc mugurie de iriși din pământul retinei; dau ierbile genei năvală-n lumină si cu lauri de

Era acolo, de ca si cum m-ar fi asteptat de multa vreme. Ochii caprui si blanzi ii erau larg deschisi ca intr-o mirare. Sclipeau. Puteam ghici in ei un fel de bucurie pe care expresia rioasa a

De gândirea-mi prea rațională, vinovat e Aristotel, sau poate Descartes. Pe Newton nu-l inculp, el s-a născut mai târziu, iar structura mea era deja formată. Iată izvorul ce-mi curge,

Să fiu cumpăna fântânii ce umple căușul cuvintelor cu răcoarea adâncului! Sa fiu zbor tangent pe-albastrul sacru al icoanelor plângătoare! Să fiu ochiul înțeleptului spre