Victoria Mărgineanu

îți promit că am să învăț să te iubesc așa cum am învățat să urc munții am să cresc și piscurile vor fi tot mai aproape și râul se va auzi tot mai tare undeva în pieptul meu mi-e dor

cel mai dificil în exercițiile yoga e să inspiri minciună și să expiri răbdare cu gesturi meticuloase ne retragem trupurile în sertare și oscilăm ca un pendul defect iar cuvintele noastre

ziua e cît o garsonieră cu geamurile deschise noi alergăm prin grădină iar mama strigă să nu-i strivim roșiile noi alergăm și mai roșii decât roșiile mamei sunt inimile desculț prin

(Chișinăul răsfoindu-se încet și eu răsfoindu-mă prin el.) liniile din palmă sunt șoselele repavate al orașului meu pe care merg mașini scumpe cu oameni ieftini și trotuarele aglomerate de

e doar o odaie obosită și în colț un trup de-al tău mai vechi. port o bucată de cer la piept când te văd și-mi plac privirile tale lungi cât cablurile de tramvai ajungând în rănile mele. ai