Jurnal
scrisori netrimise
căutând drumuri
1 min lectură·
Mediu
mai caut încă semne...
ceva se rupe încet, ca o pânză prea subțire , destrămată de zilele care se suprapun, teancuri, peste albastrul iscat într-o zi în zarea din suflet.
acolo unde curcubeul a îndrăznit să apară, deși nu plouase demult...
ceva capătă gust de neputință, gust searbad, vag amărui printre siropurile sloganelor existențiale.
s-a scris despre asta. s-a scris poate mult și s-a întâmplat puțin, ca și cum, din cuvinte, castele de nisip au apărut și au dispărut pe un țărm. țărmul unui dor. dorul unui vis.
vis.
se lasă tăcerea precum noaptea într-o seară amorțită de vară.
nici un zgomot.
nici un cântec.
lacrimile nu au glas.
ele tac albastru pe obraji.
deși mai caut înca semne.
până când?
nisipul din clepsidră s-a oprit demult. nimeni n-a întors timpul.
ar trebui să ies încet din poveste. cu jumătăți de pași, înapoi. să trec granița. să mă întorc.
nici nu mai contează unde.
păpădiile s-au spulberat demult.
043.659
0
\"se lasă tăcerea precum noaptea într-o seară amorțită de vară.
nici un zgomot.
nici un cântec.
lacrimile nu au glas.
ele tac albastru pe obraji.
nisipul din clepsidră s-a oprit demult. nimeni n-a întors timpul.\"
Tristețile (aș îndrăzni să spun - generate de absența a \"ceva/cineva\")ciuntesc timpul într-un prezent continuu în care stăm suspendați ca niște insecte prinse în insectar.
\"ar trebui să ies încet din poveste. cu jumătăți de pași, înapoi. să trec granița. să mă întorc.
nici nu mai contează unde.\"
Nu grăbi întoarcerea ... chiar dacă \"păpădiile s-au spulberat demult\", mai sunt încă obraji calzi gata să se lipească de suflet, mai sunt mâini care caută să cuprindă mângâieri ... mai sunt cuvinte care așteaptă nerăbdătoare rostirea.