Grig sau răbdarea țipând - Triunghiul amoros

Grig depășise de ceva timp complexul de inferioritate legat de etnia lui, acum era împăcat cu originile pe care le avea, oricum pe timpul verii nu putea nega evidența, așa că începuse să facă bășcălie pe tema asta. Trecuseră trei ani de când revenise din provincie, acum toți colegii îl cunoșteau. Ce-i drept Clara Bârlădeanu fusese principalul factor ce contribuise la renumele doctorului cu toate că nu era de neglijat nici bunăvoința pe care i-o arăta actualul șef al spitalului în care lucra. Fostul director se pensionase iar locul lui fusese luat, așa cum se zvonise, de șeful secției interne. Din seara în care o văzuse pe Dorina, Grig se ferise cât putu de soare, pentru a face o impresie cât mai bună în cazul în care îi va fi prezentată. Reușise să o convingă pe Magda să-i aranjeze o întâlnire cu domnișoara procuror și să-i facă și o caracterizare favorabilă în fața acesteia. Nu folosise prea multe cuvinte pentru a o convinge ci doar o mică bijuterie dintr-un metal prețios – Magda era mercantilă, cu toate că avea o situație materială foarte bună – dar și angajamentul că o să-i întoarcă favorul și o să-i faciliteze o întrevedere cu doctorul Șerban Caragea pe care ea îl simpatiza. Îi promisese asta chiar dacă deocamdată nu era în relații prea cordiale cu respectivul, dar își făcuse un scenariu care o includea pe Clara, și când ai voință poți reuși! Dorina era roșcată și lui Grig îi plăceau roșcatele, poate tocmai pentru că erau exemplare rare. Dar mai degrabă îl înnebuniseră posteriorul ei bombat - cu fesele ce se mișcau într-un ritm excitant - și bustul ei generos. Cum după înălțime fata se încadra mai degrabă la minione, se imagina deja cu consoarta perfectă! Oricum, l-ar fi înnebunit și dacă ar fi avut un metru optzeci! La câți bărbați masivi tușase el la lupte, o femeie era floare la ureche. La aproape o săptămână de când o văzuse, Grig, prin intermediul Magdei, reușise să obțină o întrevedere cu Dorina. Asta pentru că Magda Maxim pe lângă cadoul primit, aștepta cu nerăbdare să îi fie prezentat Șerban Caragea. Grig nu avea dexteritatea ei de a manevra oamenii dar își respecta întotdeauna cuvântul dat. Întâlnirea se desfășură la un restaurant select unde Grig, datorită dărnicii sale, era destul de cunoscut. Remarcă totuși că fata aruncase o privire fugitivă spre ceilalți consumatori, privire care lui Grig îi lăsă impresia că nu se simte în largul ei. Cum nu dorea să o pună pe Dorina într-o postură stânjenitoare și ținea neapărat să facă o impresie bună la prima întâlnire, pentru a fi sigur că vor urma și altele, pocni din degete și făcu rost imediat de o masă la separeu. Și vinul câștigă în valoare cu cât e mai vechi, se gândea el care-și cunoștea calitățile. Procuroarea acceptase întâlnirea cu Grig mai mult pentru a-l stârni pe Artur, ce părea foarte indecis, așa că avea ceva rețineri. Se temea totuși ca avocatul să nu cumva să aibă o reacție inversă față de cea pe care o aștepta ea, de desconsiderare, în cazul în care ar vedea-o cu doctorul sau ar afla că se întâlnește cu el. Grig care nu era tupeist din fire și nici prea vorbăreț fu surprins de abilitățile de comunicare ale fetei, nu degeaba ajunsese procuroare, se descurca în orice situație. Știa să vorbească, niciodată nu lâncezea discuția, chiar dacă nu erau subiecte savante sau poate tocmai de aceea. După două luni de relație cu Dorina aflase că și ea era orfană de război, ca-i născută în 1939, că lucrase la uzină și făcuse liceul la seral după instaurarea comunismului. După terminarea liceului fusese scoasă din producție și făcuse doi ani Școala Juridică și acum la douăzeci și doi de ani era angajată în magistratură. Îi spusese odată lui Grig, cu un aer glumeț : - A venit rândul să ne bucurăm și noi, fosta clasa muncitoare, de viață nu numai voi burghezii! Grig, în afară de faptul că locuia în centrul capitalei, nu se simțea cu nimic burghez. Ar fi vrut să riposteze dar se gândi că așa l-o fi descris Magda pentru al face mai atractiv în ochii Dorinei. În definitiv îi plăcea titulatura. Feblețea lui locuia într-o casă, la periferia capitalei, împreună cu mama, doi frați mai mari și o cumnată. Grig o dusese cu taxiul, după ce avuseseră prima întâlnire. Nu fusese invitat în casă, dar văzuse chipul încruntat al mamei ei, care îi dăduse de înțeles că nu-i acceptat. În schimb fata nu-i refuză avansurile. Chiar ea făcuse primul pas spre cunoașterea în profunzime, și asta, pentru că Magda îl lăudase că-i dotat. Cum Dorina avea ceva experiență, dorise să se convingă, cu toate că nu se gândise nici un moment la un viitor împreună cu el, în schimb îi accepta cadourile cu nonșalanță. În același timp cocheta și cu Artur care o încânta cu complimentele pe care i le făcea de câte ori se întâlneau la tribunal. Dar nimic concret. Dorind să fi sigură că avocatul află de relația ei cu doctorul începu să se afișeze din ce în ce mai mult cu acesta din urmă. Pentru a se putea întâlni cu ea, Grig îi închiriase, de la un fost lider comunist – pensionar – retras undeva la țară, un mic apartament cochet aflat în apropierea procuraturii în care Dorina lucra. Asta deoarece dorea să-i arate potența financiară și intențiile serioase în privința viitorului lor, dar și din cauza maică-sii care îi interzisese în adolescență să vină cu fete acasă, iar acum nu dorea el să le ducă pentru a nu fi supus cicălelii în privința căsătoriei. Astfel putea merge la ea de câte ori avea chef, dar și timp - spitalul și Clubul îi ocupau destul. Chiar dacă nu trebuia să inițieze el nimic în dormitor, Dorina îi dădea mereu impresia că e șef. Oricum lui Grig îi plăcea să fie întotdeauna deasupra, se obișnuise de la Club unde nu reușise să-l încalece niciunul doar să-l învingă la puncte atunci când era prost dispus. Era încântat de relația cu ea. Fata era și frumoasă și excitantă și cu studii – chiar dacă făcute pe repede înainte. Cu toate că beneficia de pe urma lui, tânăra procuroare nu accepta să fie prezentată mamei lui Grig, tocmai pentru a nu-i da acestuia mari speranțe. În schimb, fusese de acord să meargă cu el de câteva ori la Sinaia. Tanti Olga, care era mult mai cultivată și mai pretențioasă decât maică-sa. i-a spus odată, când Dorina nu era de față: - Măi băiatule, spuneam de tine că semeni cu maică-ta, limitat, dar fata asta nu a citit nimic! - Ei, tanti, a lucrat de la cincisprezece ani și a făcut liceul la seral, nu a avut timp de mofturi burgheze ! Îi luă Grig apărarea. El fusese provocat, în toate vacanțele din adolescență - pe care le petrecuse la Sinaia - să citească pe lângă materiile obligatorii de examen și câte ceva din operele clasicilor francezi și ruși. Avea mătușa destule cărți atractive în bibliotecă pentru un adolescent mizantrop și mefient ca el. Așa a stat departe de activitățile tineretului burghez, care a avut mult de suferit după ajungerea comuniștilor la putere, dar și-a sporit și cultura generală. Tanti Olga susținea mereu că o să-i lase casa de la Sinaia moștenire primului copil al lui Grig, cu condiția ca mama copilului să fie cultivată. Pe Grig îl interesa mai mult fericirea personală decât moștenirea. Dacă Dorina l-ar fi acceptat, puțin i-ar fi păsat lui de părerile celorlalți. O ceruse chiar în căsătorie, dar fata afirmase că nu-l cunoaște îndeajuns pentru marele pas, cu toate că în sensul biblic se cunoscuseră destul de bine. Niculina Stăncescu, mama lui Grig, remarcă fericirea fiului, din cântece vesele pe care le murmura acesta și din ușorul aer de infatuare pe care-l afișa. Nu îndrăzni să-l întrebe nimic, dar după una din vizitele lui la Sinaia, discută cu mătușa Olga. De la aceasta află câte ceva despre felul cum arată fata cu care ieșea Grig. Când întrebă despre caracterul acesteia, mătușa Olga răspunse: - Știe să manevreze oamenii dar nu posedă nici un dram de cultură ! Tipic pentru parveniții promovați la început de comuniști… și nu numai de ei, adăugă ea după câteva secunde. De fapt cele două atribute nu au avut vreodată legătură, conchise ea. Ce nu știa Grig era că Dorina accepta în continuare avansurile făcute de Artur. Prima dată îl miră faptul că-i spusese să nu se ducă să o ia de la serviciu, motivând că bate la ochi ca ea proaspătă magistrat să circule cu taxiul. Grig își închipuise că-i este încă rușine cu el și-i acordase prezumția de nevinovăție și o perioadă de acomodare, mai ales că, vară fiind, se mai închisese la culoare! Lui îi trebuiseră aproape douăzeci de ani să-și accepte originea, nu-i putea cere fetei să facă asta în două luni. Fusese măgulit inițial, când ea îl întrebase dacă a terminat relația cu Clara Bârlădeanu, gândindu-se că este geloasă deci nu-i este indiferent, dar a devenit bănuitor când a început să se intereseze și de programul lui de lucru. Cum era foarte suspicios din fire, la mijlocul lunii iunie, renunță la niște gărzi, fără să o anunțe, și trecu cu taxiul câteva zile la rând prin fața Procuraturii până când într-o zi văzu mașina familiei Ionescu. Cum cunoștea strada pe care locuia demnitarul Ionescu, rugă taximetristul să-l lase la intrarea parcului aflat vizavi de casa acestuia. Mersese înainte tocmai pentru că în zona respectivă traficul era redus și risca să fie observat dacă i-ar fi urmărit. Nu erau atât de multe mașini în perioada aceia în București. Grig se gândea ca nu cumva cei doi să meargă la apartamentul închiriat de el și în care locuia acum proaspăta procuroare, dar după cinci minute automobilul sosi cu Artur Ionescu și Dorina. Când o văzu intrând în casa demnitarului simți că-l inundă o forță distructivă ce-i întunecă rațiunea. Ar fi vrut să poată răsturna Pământul, să-i schimbe axa Polilor, să-i devieze orbita, să-i poată schimba direcția!... În timp ce încerca să se stăpânească, să fie rațional, îi veni în minte afirmația mătușii „John Locke a spus că toți oamenii au fost creați egali și liberi!” Amintirea respectivă acționă asupra creierului ca o anestezie. „Ce-i dădea lui dreptul să-i îngrădească Dorinei libertățile!? Și ea se născuse la fel de liberă ca și el! Doar el nu se născuse la fel de frumos ca Artur și nici în familia unui demnitar!” Așa că se abținu să facă un gest necugetat. Dacă în primele secunde ar fi vrut să aibă puteri supranaturale, după câteva minute începu să se autoflageleze, amintindu-și toate momentele fericite pe care le trăise împreună cu Dorina. A oscilat un timp între plăcere și enervare. Când simțea că cea din urmă îl copleșește încerca să comute pe contemplația chipurilor din parc, pe simetria aleilor, pe jeturile fântânii arteziene pe maturitatea arborilor, dar nu reușea să se focuseze prea mult pentru că în unele trunchiuri mai contorsionate vedea posteriorul ei, în altele bustul, jeturile fântânii căpătau reflexele roșiatice ale părului ei și din miile de frunze păreau că-l privesc ochii Dorinei! Cu toate astea încercă totuși să nu scape din vedere casa judecătorului care era impunătoare și care-i amintea de una din casele mătușii Olga, pentru care avea testament dar care fusese naționalizată. După aproape o oră, timp în care se mai gândise și la relațiile serioase pe care le avusese cu cele trei-patru femei din viața sa, îi dădu prin cap că a devenit masochist de-i place să stea acum să se chinuie pentru o femeie! La câte experimentase în ora respectivă - și furia și autocontrolul și autoflagelarea și contemplația și meditația și monitorizarea - i se păru că trecuseră două vieți! Începu să zâmbească, gândindu-se ce alegere ar face dacă ar fi în locul Dorinei. Apoi îl apucară mustrările de conștiință că a ajuns să piardă timpul aiurea în loc să-și vadă de pacienți! O urmărea pe Dorina iar ea de fapt nu-i cunoștea nici numele! Îl întrebase o dată dacă-i rudă cu fostul proprietar al hotelului „Stănescu”. Atunci el își mușcase buzele și întorsese capul în altă direcție, pentru a nu i se vedea dezamăgirea de pe chip, apoi îi precizase că pe el îl cheamă Stăncescu! Acum își dădea seama că fata avea alte idealuri. Ieșise din parc renunțând la a mai avea o discuție cu Dorina. Când ajunsese în stația de autobuz apăru și aceasta senină și fericită. Făcu ochii mari la vederea doctorului, în timp ce el, cu un aer detașat, o întrebă foarte calm: - E mai bun decât mine, Artur, la pat? - Am lucrat la un dosar! răspunse Dorina, contrariată. - Și l-ați rezolvat? continuă, liniștit, Grig. - Nu cred că trebuie să-ți dau ție socoteală, nu suntem căsătoriți! Ripostă fata, care deja se vedea doamna Ionescu, nora fostului judecător și actual demnitar. Grig o plăcea foarte mult pe Dorina, dar din tonul ei își dădu seama că sentimentul nu părea a fi reciproc. Nici nu avea cum! Blocul lui, afectat de cutremurul din 1940, nu se putea compara cu casa familiei Ionescu. Nici automobil nu avea, chiar dacă folosea taxiul aproape la fel de des ca Artur Ionescu mașina tatălui. Hotărât lucru, Dorina îl folosise! Îl folosise, dar și el beneficiase de grațiile celei mai apetisant roșcate din București. Erau chit! Dorina – a cărui plan se realizase întocmai - visa la căsătoria cu Artur Ionescu, al cărui tată avea o funcție importantă în conducerea statului. Respectivul, devenise demnitar pe baza prieteniei cu Petru Groza, încă de la proclamarea Republicii Populare România, la 30 decembrie 1947, cu toate că făcuse parte din clasa foștilor burghezi. Aveau casă în centrul capitalei, mașină personală, mașină de serviciu, menajeră, bucătăreasă. Într-un cuvânt nu-și schimbaseră cu nimic stilul de viață cu toate că regimul politic se schimbase. Vorba ceia: ,,fă-te frate cu dracu până treci puntea!,, Fetei îi părea un pic rău pentru Grig căruia îi aprecia unele atuuri dar cu Artur avea perspective incomparabile iar ea știa să-și urmărească interesul.