Victor Mihalache

A plecat Nea Gică într-o zi de vară Spre o veșnicie de ținut în spate, Cred că și-a luat aripi ce-au mai fost purtate De vreun înger trist întâlnit în gară... A plecat Nea Gică să cânte

să se vorbească despre îngeri, să se năucească o vertebră de verde, să cerșească văzătorul orbirea, să stea Ramses pe un sarcofag cu idei, să nu mai creadă marea în scoicile ei viforoase, dar să

Nu mai ies actorii iar și iar pe scenă, Stau retrași în neguri grele de culise; Să-și trăiască rolul este o problemă Ușile din teatru toate sunt închise... A albit de-atâta neagră așteptare Și

Să nu spui că nu ți-am spus: Unu și cu una nu știu în ce măsură mai fac doi din moment ce plânsetul trompetei arondate Carului Mare se aude din ce în ce mai neconvingător, iar tanti Luci fumeză

domnișoară primăvară vino iară-n iarba rară, gălbioară și avară dintr-o gară de la țară. și-ntr-o doară gând de ceară, slovă-amară și vulgară au scris iară-n iarba rară, gălbioară și

Mă cam doare-n cer de tine Alb bing-bang de șters ruine - Vârf de lance netrupească Algebră de rimă-albastră. Mă cam râcâie prin splină Un spleen dens de lună plină Un hapsân durut de

Când totul se prăvălește în albumina silențioasă. vine menestrelul și învață să hip-hop-ească, să repete la nesfârșit pasaje din trigonometrie, spuse sacadat, că așa dă bine la

Undeva, între lumină și întuneric, între pământ și cer, Iisus este încarcerat și își petrece ultima noapte terestră. Iisus: - Singur... În sfârșit singur. Sau poate e mai bine \"din nou singur\"...

Soldatul schița în tranșee pașii unui dans neinventat și - prin urmare- nedansat de nimeni niciodată. Asta până când a fost devorat de propria umbră, prea-deranjată de faptul că

Plâns-am, Doamne, plâns-am mult Pentru câte-ai pătimit, Dar ni-i viața dens tumult Și la urmă am albit. N-avem lacrimi îndeajuns Spre a-ți șterge lacrima... Doamne, suntem toți un plâns De

Lumina lumii lin lucește, Lerui-de- ler larg lunecând - La lampadarul - leu lipsește Liniștitorul legământ. Lanuri lăptoase lopătează La lampă licurici lipind - Logodna - leac le

Eu și Ulise -scrisă la Troia- Ehei,ce vânt ne latră Și cum își face voia Printre copaci și piatră În legendara Troia. Parcă nu vânt se-aude... Razboinicii bat surle, Iar dinspre vremi

Descântec Te iubesc,dar nu-mi ești necesară Și te-aș vinde-n târguri pe la moși Ca să iau pe sânii tăi de ceară Și pe ochi vreo trei arginți slinoși. Aș ascunde-arginții în chimire Și i-aș