Reveniri, reîntâlniri

Anul acesta, în iunie, Matei Călinescu ar fi împlinit 80 de ani. Se împlinesc, zilele astea, cinci ani de când am avut ultimul schimb de cuvinte cu el, în 2009. Mi-a scris că e bolnav și că nu va veni la București. S-a stins la două luni după aceea. Îmi dăruise cu câțiva ani în urmă, la București, cartea “A citi, a reciti”, apărtută în 2003 la Editura Polirom. Matei Călinescu, născut în România în 1934 și stabilit din 1973 in Statele Unite ale Americii, era profesor de literatură comparată la Indiana University din Bloomington. Eram familiară cu numele lui Matei Călinescu încă de când, în 1969, scurtul său roman “Viața și opiniile lui Zacharias Lichter” a fost distins cu Premiul pentu proză al Uniunii Scriitorilor. Și cum cartea mi s-a parut atunci o lucrare de excepție, am inclus-o în numărul limitat de volume de literatură pe care le-am luat cu mine în Canada. Puternica impresie lăsată asupra mea de "Zacharias Lichter" m-a facut să mă opresc cu interes asupra cărții "A citi, a reciti". Opinia autorului asupra citirii și recitirii este aceea că cele două activități sunt o entitate unica, iar recitirii, conform ideii lui Matei Calinescu, i-ar fi adecvată metafora “bântuirii”. “Noi, re-cititorii, suntem cei care bântuim cu adevarat prin texte. Le revizităm ca să înțelegem de ce ne atrag sau ca să trăim deliciul re-descoperirii lor, ca sa vedem capacitatea de a învia și de a se reînnoi”, scrie Matei Calinescu. „Pe tot parcursul acestui studiu", continuă autorul, "mă concentrez asupra citirii și recitirii ca procese, ca activități dependente de timp, ca explorări, ca vizitări și (poate nostalgice) revizitări ale textelor, ca plimbări prin păduri textuale, excursii de plăcere, hoinăreli sau pelerinaje" Incitată de ideile de mai sus, am reluat lectura romanului premiat "“Viața și opiniile lui Zacharias Lichter”" aflat în biblioteca personala. Vibrația la reîntâlnirea cu o lectură făcută cu peste treizeci de ani în urmă a fost puternică. Frumusețea ideilor și farmecul poetic al limbii mi-au produs nu numai o placere culturală, lucrarea fiind remarcabila, dar și una sentimentală, comparabilă cu cea a reîntâlnirii cu un vechi prieten. Meditând apoi asupra “revenirii” și extinzând ideea lui Matei Calinescu despre “bântuirile” referitoare la cărți, am înțeles că întreaga noastră viață nu este altceva, de fapt, decât o suită de reîntâlniri pe care le parcurgem inconștient, zilnic. As spune că revenirile sunt de doua feluri: cele care ni se ofera din exterior, cum este cea a fenomenelor naturale și cele pe care le inițiem noi înșine. Din prima categorie fac parte lumina zilei alternând cu întunericul noptii, răsăritul și apusul astrelor cerești, reînnoirea naturii primăvara, bogăția vegetației vara, coloritul frunzelor de arțar din Canada și culesul roadelor toamna, prima zapadă iarna și câte altele. Ne bucura reîntâlnirea cu fenomenele naturale care vin periodic spre noi ca și când noi am fi cei veșnici și lumea dimprejur trecătoare și nu invers. Dar cele mai importante reveniri și reîntâlniri sunt cele din a doua categorie, cele pe care le inițiem noi însine. Ele cuprind toate activitățile zilnice. Ne trezim dimineata si ne reîntâlnim cu micul dejun, din care consumam cafeaua sau tartina cu unt si magiun care ne place. În momentul în care ne-am ales preferințele, dejunul devine parte din noi. Consumându-l, ne regăsim pe noi înșine. Același fenomen se întâmpla și cu alte acțiuni. Între fiecare element din jurul nostru și noi s-a creat cândva o legatură care face ca reîntâlnirea cu acel element să ne pună față în față cu senzatiile avute anterior. Revederile de acest fel sunt bucurii, fiecarei reîntâlniri îi corespunde o doza de exuberanță. Mi-aduc aminte de frenezia care ma cuprindea, copil fiind, când iarna hainele groase erau puse la naftalină și apăreau pentru purtare hainele de vară. Recunoașterea mirosului și texturii ma umplea de bucurie. Același lucru mi se întâmpla și toamna, când ciclul era invers. Exemplele ar fi numeroase. Iubitorii muzicii știu că Mozart, Bach, Haydn, Shubert, Beethoven, Wagner, Brahms sau Enescu pot fi ascultați de oricâte ori, bucuria reîntâlnirii cu ei (sau cu noi înșine, prin muzica lor) rămâne nealterată. Iubitorii de artă nu se satură revăzând operele marilor maeștri ai picturii și sculpturii universale, dimpotrivă, plăcerea crește cu fiecare revizitare. Insfârsit, unele dintre cele mai placute și revigorante reîntâlniri sunt cele cu prietenii. Trăim deci cu bucurie și nesaț revenirile, momente de reîntâlnire cu noi înșine. În timp însă ce exemplele citate mai sus au o aplicabilitate mai mult sau mai puțin universală, există și un alt fel de re-întâlnire, cu totul specială, de care se pot bucura numai cei care sunt departe de locurile natale. Este vorba de emoția care însoțește revizitarea continentul în care ne-am născut. Niciuna din bucuriile regăsirilor nu este mai de intens trăită și nu ne aduce atât de aproape noua înșine ca o asemenea vizita. Căci nimic nu intră mai profund în ființa noastră ca mirosul, culoarea și forma pământului natal. Matei Călinescu revenea în fiecare an în România! Continentul și țara în care m-am nascut sunt peste ocean, n-o pot vizita prea des, mă mulțumesc de aceea cu reîntâlnirile periodice cu limba și cultura pe care o servesc. În rest, mă bucur conștient de fiecare moment de reîntâlnire pe care mi-l oferă viața, căci numai clipele traite în intensitatea regăsirilor pot readuce câte ceva din cine am fost deja ieri, suntem astazi și vom fi, poate, mâine.