Am fost așa cum am crezut că trebuie să fiu. Am fost cum am crezut că e-nțelept. Am plâns un timp, m-am scuturat, m-am ridicat și am plecat spre altă viață, altă lume. Dar n-am știut că plec
Se-aude un scâncet de copil în noapte
O dată cu un glas al Zeului, un tunet,
Și pătrunzând pe-un cer cu șoapte,
Se-aude un scâncet de copil sau urlet??
Și viața-i ia cu o strigare și cu un
Neliniștită mă văd alergând pe coline,
Cu lacrimi în ochi, curgând ne-ncetat,
În suflet am teama și ură pe mine
Că-s om și un om să iubesc am uitat!
Și sper să ajung pe cea mai sus
De ce nu-mi spui ce vreau s-aud?
De ce nu poți să furi un trup?
De ce ești doar un suflet?
Spune-mi și stele am să rup
Cu cer cu tot, să-ți fac o haină
Pentru sufletul tău scump.
Cum să iubesc
Am plecat să mor.
Îmi pare rău că n-am putut
Să stau. Mă duc într-un nor…
Și norul s-a rupt,
Picături de ploaie,
Lacrimile voastre
Să curg șiroaie
Așa ca amintirile noastre,
Sunt ploaie și
Un vis am avut că totul e bine
Și-un vis eu aș vrea să mai am înc-odată
Să pot să arunc o vrajă pe mine,
Să pot să nu uit că există o Soartă.
Dar uit tot mereu și încep a spera
Că pot eu trăi
