Vâță - Diénes Andrea

suntem desavarsiti in lanul de grau in care combina ne secera zilnic totusi n-am sa-ti scriu versurile prea mult lut suntem si vantul focul apa urla in timpul fiecarei impreunari umerii sunt

în anumite nopți îți cresc corzi vocale între degetele de la picioare înoți prin ape grele și uneori te întâlnești cu zâna măseluță și-i dai \"noapte bună\" încuviințând la răspuns a

Sunt barbati care umbla cu bicicleta prin camere cand adorm plictisita intr-o camera rotunda ascunzandu-mi neuronul in moarte barbati pentru care am uitat fumez sau pentru care mi-a lepadat

vezi tu copile muscaturile astea sunt la fel de concrete ca orice avort insingurat avem un spatiu dedicat si o metamorfoza arrabiata manechin intre zeitati amorfe celulele se dau incet in

vin in aceasta pagina aproape goala cu mica mea grafomanie resuscitata nu am nimic de spus doar nimeni nu are nimic de spus doar sunetul e acolo trebuie sa fie (am arata cam tampit fara

aici casele n-au acoperis divulgate secretele spre Dumnezeu isi inchina pustiul linistii prietenul meu cel mai bun are gura cusuta imi explica atunci ca s-a deschis o rana mai veche si

visele s-au descheiat lenes la slit sutienul meu atarna de un colt de realitate citesc pagina cu pagini adormind lasciv in statui de cimitir like a virgin

curgi țărâna se ascunde printre porii tăi spectacolul nopții toarnă cerneală peste valea întunecată timpul un timpan spart în umbra ta corectezi o greșeală de tipar aerul surd te

Am vrut sa scriu ceva insa din nimic nu se nasc dureri. In memoria tatalui meu, Virgil Andrei Vâță, regizor, scenarist, actor, poet, prozator, cameraman, om politic, profesor, artist si maestru al

atat de iubita incat moartea isi fugea ultima frumusete pe drumul apelor tulbure in minti moarta frumoasa

era toamna atunci cand cineva m-a prins intr-un jgheab de sticla dar sa nu luati cuvantul ca atare aveam cate un cearsaf legat de gat spanzuratoare fara pete rosii sau iubiri ipocrite in fumul

Seara aceea trecu oarecum ca prin acele ceasornicului. Frumusetea ei nu era neaparat ceea ce un barbat si-ar fi dorit: era mai plinuta, avea coapsele implinite, sanii mediii dar rotunzi, ochi, nas,

și te trezești ochiul tău stâng din sticlă culorile lui duse pe apa sâmbetei odată cu berea răsuflata din aortă cel de pisică zace stricat în ceva colț de personalitate deci vezi doar

timpul își piaptănă iederile peste frumoase fecioare de marmură cu mâinile deschise spre morminte mă numesc Veneția de câteva secole Aminda e doar lovable în ultima limbă moartă înaintea

stii sa soptesti in dimineti lugubre cand betia de cucuta te mai prinde cu sticla la gura atunci iti desfaci usor fermoarul dintre buze si incepi sa asculti cu gura deschisa soaptele mele sunt

Se strecura uneori noaptea pe la fereastra abatorului și mă privea cum mor și-nvii Astrele se plantaseră și ele într-o poziție strategică urmarind degetele domnului Dumnezeu în joaca Lui

cerul s-a deschis atat de sangeriu am crezut ca ma cheama mi-am sapat in constiinta dar aveam o inca aveam picioare

ieseai din scoarta timpul ti se prelingea pe tample intinzandu-se lenes in respiratia noastra impletita cate trasuri am tras pana sa aflu ca n-am sa mor cate verdicte am primit eu si uterul

iata-te tremuri gol sub sicriul in care ti-ai ingropat placerile pierdut pierdute sunt ce roze mai ascunzi pe la spate iti lasi putin sange pe spini se asorteaza copile te plangi ca

...Și zgârii sticla. Dinăuntru vezi lumea opacă și aproape că poți împacheta sunetul greierilor în staniol colorat. Îi auzi deja foșnetul. Strângi pumnul într-o strivire cruntă și te gândești

tineam in mana jgheaburi alergand peste cadavrele euridicei intonam tuse si strangeri de piept si gatlej unele pungi cu mine se alaptau din gura boccie a Dumnezeului spart peste doua sute de