Eliberare

Teiul o chema, cu vraja lui, cu parfumul frunzelor amare, cu adierea vântului ce parcă îl învăluia ca într-o ceață. Ramurile lui îi vor fi adăpost, îi vor fi leagăn în ultimele clipe. Simțea că e momentul visat de atâta timp, închipuit până la cel mai mic detaliu. Va renunța la viața asta prea goală, prea fadă, prea apăsătoare. Se căise,pentru toate păcatele ei lumești. Linii adânci îi brăzdau fața, machiată încă prea strident; părul blond, de culoarea aceea spălăcită a femeilor ușoare o făcea să arate fals, contrastând cu sprâncele mult prea negre… Rememora nopțile de desfrâu, de dragoste plătita cu prea puțini bani de bărbați slinoși, transpirați, murdari , plini de atâtea pofte, de atâtea fantezii, pe care ea le putea împlini. Fusese iubită de prea mulți … nu mai știa numărul… Era încă tânără, încă frumoasă, dar se simțea mai bătrână decât lumea. Îmbătrânise în apartamente străine, niciodată aceleași, niciodată la fel, în mașini pline de bărbați înfierbântați de ideea că o vor supune, pe străzi lăturalnice, în colțuri umbrite. Se schimbase după cum cerea piața,se îngrășase, slăbise, își schimbase culoarea părului de nenumărate ori, fusese sclavă, stăpână, menajeră, mamă, călugărița, niciodată ea, totdeauna altfel, totdeauna dupa cum au vrut ei, barbații fără nume. Fusese doar o marfă pe talerile unei lumi fără iubire, fără principii, fără adevăr...fusese... Iar acum va scăpa de ei, de tot. Fața i se lumină de dorința, luă o funie groasă și se apropie cu pași grăbiți de tei. Acolo, anină sfoara de o creangă care arăta ca un braț în lumina lunii...singurul pe care îl va îmbrățișa fără bani. ...Singur trupul atârna între ramurile străvezii, singur pentru totdeauna. Dimineața, oamenii priveau uimiți corpul acela greoi, chipul acela vânăt de moarte... -A fost o curvă, nimeni n-o va jeli...șușoteau femeile adunate ca un cârd de gâște pestrițe... Moarta nu le auzea, nu mai auzea nimic, nu mai simțea nimic...uitase...se izbăvise de chinurile unei vieți pe care nu a ales-o ea. Era liniștită și pașnică...și liberă de lumea asta crudă. -Uite la ea, nerușinata, parcă zâmbește...Cine o va îngropa acum? Și cine o va ține minte? Cine o va plânge? -Poate a plâns ea destul...vocea de copil se auzi clară și dulce ca un sunet de clopot.