Poezie

1907

“Un gram de om pentru eternitate” 2024

1 min lectură·21 februarie 2024

Mediu

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.

Ne-alungă viața de la masă, ne biciuiește neîncetat,

Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.

Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulțumită,

Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,

Ne plâng strămoșii sus, din cer biete schelete pe ogor.

La capitală, boiernașii se plimbă-nfofoliți în blană,

Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,

Am luat conacele prin luptă și am trecut boieri prin furcă.

Am pus pe foc o țară-ntreagă, voind ca toți să înțeleagă...

Cuțitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,

Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat și n-am fugit.

Acum ne ține cimitiru-n brațe, ne-ascundem viii printre morți,

Se trage-n noi ca-n niște hoți, copiii plâng pe lângă porți.

00855

Vasile Serban. “1907.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-serban/poezie/14178158/1907

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.