Poezie
Descompunere
1 min lectură·
Mediu
Văd o viabilă speranță la purificare
Atunci când totul putrezește-n mine,
O presimțire dură ce parcă îmi vestește
Că a venit sfârșitul umanului din mine.
Mă îngrop de viu cu amintirile-mi timide,
Un sprijin prea tăcut al deznădejdii mele,
Simțind că astăzi mă așteaptă moartea,
Vreau să aprind în lume o luminiță vie.
Sunt muritorul trist ce trage azi să moară
Lăsând ca moștenire tot ce e gând în mine,
Mă las pe veci răpit de suferința morții
Și lepăd fără jenă costumul strâmt al vieții.
Monotonie neagră în izolarea-mi tristă,
Un fel de primăvară în prima zi a morții.
Tăcut, un Sfântul Petru, aflat în fața porții,
O dezlegare îmi dă să îmi aleg mormântul.
00702
0