Poezie
Renaștere
1 min lectură·
Mediu
Suntem făcuți din teamă și prostie,
Cunoașterea e viitorul nostru țel,
O nobilă și scumpă datorie,
Dorința zeului din Univers.
Cerșind la clipe de învățare
Și adânciți în lumea asta mare
Săpând mormânt după mormânt,
Ne-am transformat și noi parcă în lut.
Și îngroziți de cât de proști am fost,
Și speriați de cât de mult am mers,
Noi ne-am oprit în drum spre veșnicie
Prin moarte să ne naștem proști.
01734
0
Nu cred însă că ne naștem proști, așa cum ați scris.
Specia umană e prin fiecare și niciun exemplar al speciei nu reprezintă specia, care este o deschidere spre, poate, veșnicia despre care vorbiți. Într-un fel sau în altul.
Cert e că drumul e lung. Cât? Nu vom ști. La fel cum nu bănuiau homo sapiens din perioadele de acum 10.000 de ani, 100.000, 1.000. 000.
Superstițios cum sunt, am uneori impresia că toată cultura adunată abia trece în gene. Imaginați-vă 10.000 de ani de cultură pentru ca o genă să se schimbe doar din Ideile înalte ale umanității.
Disperarea și anxietatea ne servesc bine. Prostia cred că nu.
Poezia nu-mi permite să o apreciez decât ca pe un punct de sprijin pentru o discuție așa, mai filosofică. Apreciez ocazia.