vasile salisteanu

Vara aceasta ne-a dăruit un cer mai larg și mai clar. Am încercat din răsputeri să-l păstrăm cât mai mult cu putință. Mâinile tale mângâiau soarele, iar eu îți închinam ode de

Dacă voi stropi cu ambrozie pragul inimii tale, vom trece drumul luminii ca pe uscat. Dar vom îneca voința uitării și vom despărți sângele de apă din noi.

Mi-ai spus că drumul aceasta duce spre fericire, dar culorile lui mi-au străpuns tălpile. Ostenit am oprit, la un măr pe cale, dar ciocuri negre de păsări mi-au invadat cerul

Singur nu mă scot din drumul fulgerului nedomesticit. Nu mut și nu schimb nota cântului-prim, dar din aprinderea luminilor la față, surâsul meu dă suflarea harului peste frunțile

Te-am iubit așa cum își iubește pelicanul singuratic copiii, dar m-ai lovit năprasnic peste față, iar eu - fără să vreau - te-am omorât. Trei zile și trei nopți te-am plâns și ți-am turnat

De cu seară, o pasăre albă îmi bate continuu cu ciocul în ochi, iar un grifoniu mi-a pătruns adânc în piept, prefăcându-mi mișcările greoaie, printre poeziile mele neizbutite și mâncarea

Mi-am luat zborul printre cuiburi de flori cântătoare și am ademenit un poem fără nume, la masa cerului.

Nunta nu avea cum să mai înceapă, iubirea aceasta a debutat - ca viermele într-un măr - în pântecul sterp: \"oglinzile și împreunarea trupească sunt abominabile, fiindcă sporesc numărul

Te-am văzut trecând prin ferestrele casei, ca peștii prin apele lacului, prin gaura cheii ca un ochi, prin funinginea coșului ca un fum, prin paharele de vin pe jumătate goale, prin

Prin ceața de flori, o coasă se plimbă pe spinarea de arc și îngheață ochiul peste făpturi. - Puteau să închipuie pentru moartea aceasta, un alt spațiu, mai eficient.

Din Heliopolis la lună plină m-ai chemat să-ți aprind altarul din gropile cerului și să te arunci în el ca un pianist asupra partiturii. Din cenușă în pasăre aripată te-ai înfățișat

Cu cerul dimineții sub tălpi, dau voie umbrei mele câteva ceasuri pe zi, să migreze. O urmăresc prin tuburile norilor cum bea din genele streșinilor și o trimit să se uite dacă

Cohorte de zeițe coborâră la mine în cerdac dis-de-dimineață, răvășind totul în căutarea lor după dovezile de primăvară. Când au văzut că sunt ultimul exemplar, au decretat

Voi închide fereastra gândurilor, întorcând oglinda spre un trecut nemaivăzut.

Când vor vedea prima ceață de flori peste fluturi, să știi că pleoapa memoriei mele, se va deschide ca o privire de gheață. Cu gândul golit de cuvinte vor privi la coasa agățată de

Mai mici decât o iotă, iubiri în vitrine căzute în orbire.

Când l-am sărutat prima oară a început să cânte cu o rază pe buze. Fulgi jucăuși prinseră vers într-o limbă necunoscută mie și prevesteau fericirea. Mi-am înecat cuvintele, ca florile în

Vine să o alcătuiesc din cuvinte, dar rămâne precum oamenii meschini, printre regi. Mă pătrunde ca o plăsmuire, ca un înger neascultător, iar cuvintele stau pe muchie de

Am stricat bolta cerului cu noi căi lactee și i-am silit pe bieții marinari să naufragieze în grădinărit.

O umbră agățată de preaplinul pieptului tău notează florile crescute la tâmple. Printre zvâcniri molcome coboară pe funiile venelor netede spre inimă, s-o învețe cum a învățat

Îmi plăcea să cred că sunt un mijloc de locomoție ca oricare altul care circulă liniștit pe drumuri de tot felul. Eram destul de prezentabil, dar nu să dau pe dinafară. Când m-ai oprit, m-ai

Am vrut s-o smulg din răspunsurile scârbei și s-o arunc în grația iubirii cu un zâmbet de dimineață. Am vrut s-o prind în încheietura sărutului, sub pădurea de inimi și

Zilnic, șiroaie de gânduri mi se preling de sub piele pe bulevardele străine, suflând incertitudini sonore. Cu amurgul inocenței umplu câteva căni de versuri în întunericul fricos și las

Distanța iubirilor mele, timp al exaltărilor, sentiment dulceag, zile ostentative - perfecte: în camere largi, peste tot, femei îngălate. Distanța iubirilor mele - femei pe care le-am iubit -