prost = sărac? handicapat = cinstit? sau despre limbajul natural al politicianului troglodit

Când Ion Iliescu a afirmat despre Mircea Geoană că este un „prostănac”, nu a mirat pe nimeni foarte tare. Cel mult despre „nivelul declarativ” al celui care a fost 2/3 președinte. A se citi doi președinți și jumătate. Departe de noi a insinua că doamnia sa nu avut niciodată calitățile unui președinte integru. Doar este arhicunoscut faptul că a fost cel mai sărac și mai cinstit președinte pe care l-a dat controversata istorie a acestui poligon de trageri (mai ales țepe...) care este țara noastră. Că reiterează această afirmație, însă („Mircea Geoană este un handicapat”), este de factură să uimească pe toată lumea: sau Ion Iliescu se vede pe sine tânăr și se miră (cam târziu, fie vorba între noi...) despre ce mândrețe de președinte a putut să iasă după ani și ani (și gloanțe și gloanțe; și minciuni și minciuni etc.) dintr-un fost, cităm, „handicapat din punctul de vedere al experienței politice” sau, și aici ne permitem să fim subiectivi, experiența matusalemică îl face să se considere singurul posibil președinte posibil sănătos al unei țări mai mult ca sigur bolnave... Cum adevărul este întotdeauna o bisectoare dusă la unghiul gândirii, mai ales a gândirii originale a domnului actual și viitor fost președinte (și-n vecii vecilor, amin...), ne temem că domnul, că altfel nu îi putem spune, Iliescu a reușit, în cele din urmă, să eludeze meandrele concretului și, fără a mai pune sula în coaste unei constituții veșnic perfectibile, să mai candideze din partea unui nou partid de centru-stânga măcar pentru încă o jumătate de mandat, fără de care domnul Iliescu se simte, ca și cum s-ar zice, ratat. Și această frustrare, dacă suntem consecvenți terminologiei științifice, crește direct proporțional cu gradul de evoluție a bolii altui domn, Mircea Geoană: de la prostie la handicap. Din această dilemă, slavă domnului, a dovedit că se poate ieși, cine credeți? Ei bine, da, prostănacul (pentru cei cu alt punct de vedere, handicapatul), care a făcut dovada unui bun-simț politic care, nu de puține ori, chiar și posesorului de abac avicol (a se citi numărătoare de ouă), Adrian Năstase, persoană, de, cu mai multă experiență politică, și, cum s-ar zice, nehandicapat, îi lipsește. Dar cum prostia este, volens-nolens, consecventă, ceea ce pierde din vedere domnul Geoană (sau ~ I) când afirmă: „Ion Iliescu este omul care a înființat acest partid. Este omul care întotdeauna va fi fondatorul partidului nostru, indiferent dacă uneori ne deranjează ceea ce spune sau ce face. Avem o obligație de deferență și respect pentru cineva care a făcut un lucru important pentru partidul nostru.” este faptul că ăstălalt domn, ~~ I (a se citi I.Iliescu, pe baza regulii dublei negații...), poate să facă un alt lucru la fel de important și tautologic: să fie omul care „întotdeauna” (sau din când în când...) va desființa „partidul nostru”. Ceea ce, din punctul nostru de vedere, abia atunci ar merita „deferență și respect”. Cum, de altfel, deferență și respect merită și inițiativa experimentatului politic, Adrian Năstase, aceea de a încheia un armistițiu cu cei aflați la guvernare în vederea colaborării pentru rezolvarea crizei aviare. Motivația este ușor de intuit: dacă nu el, atunci cine? Și iată cum import-exportul cu intelighenție politică pur românească de la un partid la același partid, s-a (re)transformat într-un banal comerț cu ouă, din care domnul Geoană, cel puțin oficial, nu are nimic de câștigat. Însă îi sugerăm să nu dezamăgească. La calitățile native pe care le posedă, dacă revalorifică industrial cojile, s-ar putea să scoață un oarece avantaj, după cum lui Þugurlan din „Moromeții” îi rămâneau paiele. Și, cum criza vacii nebune pare să fi trecut¸ ar putea relansa exportul românesc de carne, de la coaja de ou fiind numai un pas până la coaja baligii de vacă: acela ca de la prostănac la handicapat.