atunci când cuvintele traversează pe roșu

e penurie de raze domnilor și doamnelor și mai e penurie de bătăi de inimă de parcă toate ceasornicele lumii s-au decis să se urnească numai câte o dată la cinci secunde a trecut ceva vreme de când nu se mai întâmplă câte un răsărit pe fiecare stradă și sunetele scrâșnesc între dinți stârnite de vântul câte unui orgoliu mai cu ochi și cu sprâncene prin intersecții traficul ideilor devine din ce în ce mai intens unele dintre ele au câte o aripă îndoită de prea multe coliziuni și ce surpriză adevărul umblă tot cu capul spart semafoarele funcționează la foc continuu dar asta nu-nseamnă că unele cuvinte nu se încumetă să treacă pe roșu pentru un plus de adrenalină și-atunci nu se mai știe pe cine îl țin frânele mai bine versurile au căpătat gust de struguri necopți și asta nu din postura vulpii desigur deși ar fi mulți gata să demonstreze un contrar absolut pocnesc pe limbă mici artificii multicolore iar fumul începe să iasă încet încet pe nas sau pe urechi uneori mi-e dor de-aroma de tămâioasă adevărată turnată-n pocale de aur greu dar se face prea târziu și viile se-închid una câte una până când în locul nostru nu mai rămâne decât un spațiu gol dar cine să-l observe?