Hibernala

Trec corbii printr-un cer ca un lapte murdar Și casele-și scuipă către-nalturi cenușa. Un vis calcinat transformat în coșmar, În mine amarnic, își scârțâie ușa. E-orașu-n zăpadă pe veci îngropat, Și țipă subțire o pasăre-n vânt, Un tropot se-aude, de drum înghețat Pe care fug umbre, în noapte săpând. Pe cerul cel orb trece corbul lui Poe, Cu aripi încărcate de noapte, Și croncăne pasărea: sol, fa, mi, do, Peste visurile noastre deșarte. Plâng plopii-n genunchi, după vremea ce-a fost, Când frigul îi mușcă de pântec, Și vântul prin crengi alergând fără rost, Devine-al tăcerilor cântec.