Vanessa Loghin

Îți scriu aceste rânduri fără teamă, Nu pentru-a te întoarce înapoi, Ci pentru tot ce inima mai cheamă, Din anii care-au fost cândva ai noștri doi. Nu-ți cer să înțelegi ce am simțit, Nici să

M-am întrebat de multe ori în viață, Ce rost avem și unde vom ajunge, De ce unii zâmbesc doar prin speranță, Iar alții poartă suferința-n sânge. Poate că rostul nu-i o întrebare La care vom primi un

Sunt lucruri ce nu pot fi îndreptate, Sunt vorbe ce rămân în amintire, Sunt gesturi ce produc singurătate, Și fapte ce distrug orice iubire. Aș vrea să pot întoarce câte-un ceas, Să schimb o vorbă,

Nu-Ți cer averi, nici faimă, nici palate, Ci zile bune și seninătate, Un loc al nostru, cald și primitor, Și oameni care ne iubesc cu dor. Să bem cafeaua-n liniștea de-acasă, Să ne-așezăm cu toții

Am spus ce cred, am pierdut oameni, Am spus ce simt, am pierdut roluri, Când nu mai joci după tipare, Te trezești singur printre goluri. Nu-mi vinde pacea pentru faimă, Nici caracterul pentru

Când numele-mi va fi uitat, Și glasul nu va mai răspunde, Ce va rămâne din ce-am dat, Din tot ce sufletul ascunde? Va fi un gest, un adevăr, O vorbă spusă la nevoie, Sau tot ce-am strâns va fi un

În miezul nopții mă întreb Ce rost am eu în veșnicie, De ce mă nasc, de ce mai cer O clipă de nemărginire. Sunt doar un nume trecător, Un gând închis într-o secundă, Sau port în mine-un adevăr Pe

Mi-e dor de vremea când eram copil, Când orice lucru părea foarte simplu, Când nu aveam un suflet obosit, Și fiecare joc era iubit. Mi-e dor de glasul mamei de la geam, De serile când fără grijă

Sunt seri în care nu doresc să spun, Nici ce mă doare, nici ce e mai bun, Aș vrea să stau cu mine, în tăcere, Să-mi înțeleg tristețea și durerea. Nu orice om tăcut e fericit, Nici cel ce râde nu e

Într-o lume unde totul pare pus la vânzare, Vreau să-mi păstrez sufletul și ultima onoare, Să nu mă schimb în ceea ce-am condamnat cândva, Și să nu-mi pierd lumina doar fiindcă lumea-i grea. Să nu

Vreau să trăiesc fără teamă și frică, Să nu mă mai simt o simplă furnică, Să-mi spun părerea fără să tac, Să nu mai accept tot ce alții îmi fac. Nu vreau o viață dictată de bani, Nici să-mi vând

Am șters mesajul pe care-l scrisesem, Și toate cuvintele ce nu le spusesem, Am vrut să te-ntreb dacă încă mai simți, Dar m-am oprit înainte să minți. Conversații pierdute, tăceri apăsătoare, Și-un

Mă uit în oglindă și mă întreb cine sunt, De ce port atâtea măști și nu spun ce simt, Ascund adevărul în fiecare cuvânt, Și joc un rol pe care nu-l mai mint. Zâmbesc pentru lume, dar sufletu-i

Te-am iubit ultima oară în tăcere, Cu sufletul zdrobit de-atâta durere, Ți-am spus „rămâi”, deși știam, Că lângă tine încet mă destrămam. Ți-am dat tot ce aveam mai bun, Și-am înghițit cuvinte ce

În mintea mea se duce-un război, Cu mii de întrebări și temeri noi, Zâmbesc în lume, dar în interior, Ascund o luptă, un nesfârșit fior. Mă lupt cu gânduri ce nu vor să plece, Cu amintiri ce timpul

Trăim într-un cod, într-un algoritm, Ne pierdem identitatea-n același ritm, Un ecran ne promite un fals infinit, Dar sufletul caută ce-i de găsit. Un fum de iluzii ne trece prin gând, Și scrollăm

Noi ne vom găsi, Poate-n altă viață, Când cerul n-o mai ști Să ne despartă-n ceață. Când n-or mai fi hotare Între ce simțim și ce trăim, Când n-o să doară-atât de tare Tot ce n-am putut să

Viața nu vine pe drumuri ușoare, ci trece prin noi cu furtuni și cu soare, ne lasă în suflet tăceri și dureri, apoi ne ridică din vechile seri. Ne pune pe umeri poveri fără nume, ne poartă prin