Niciodată iubită.
Mereu dorită, niciodată iubită, Ca o chemare tăcută, grăbită, Sunt doar refugiu când noaptea apasă, Dar niciodată nu-s numită „acasă” Sunt a doua alegere, umbră străină O floare ce crește, dar
VLVanessa LoghinDă-ți timp.
Mergi printre oameni, tăcut și firesc, Nu cere lumii vreun semn de mărire, Căci binele dat, chiar de-i neînțeles, Se-așază în timp ca o taină-n trăire. Nu-ți face din vorbe un mare cuvânt,
VLVanessa LoghinFuga.
Spunem că iubim ploaia, Dar ne-adăpostim când dă să cadă, Spunem că soarele iubim, Dar când ieșim, de el ne ferim. De ce fugim de ce iubim? Poate că ne este teamă Că iubirea lasă rană, Că ce-i
VLVanessa LoghinRenașterea
Sub humă densă te zbați să înflorești, Cu seva fractă-n tine o dospești, Ți-e trupul nins de ploi cu gust amar, Sub cerul mut, funebru și avar. Petalele-ți poartă mucegai sever, Ca un sigiliu stins
VLVanessa LoghinDe ce?
De ce te simt atât de-aproape, Când ești mai depărtat ca ieri? De ce mi-ai rămas în suflet Și nu mai bați la el să ceri? Mi-e teamă să-ți deschid durerea, Să nu-mi răspunzi cu un oftat Mi-e teamă că
VLVanessa LoghinÎn frig,mi-e cald
Când frigul se așază iar pe geamul meu, spre înserat, în suflet parcă-i mai ușor să simt ce timpul n-a uitat. Privesc afară și, din nou, mă poartă gândul înapoi, spre zile calde, fără ploi, spre
VLVanessa LoghinStrăină
Sub luna rece, albă, tremurândă, Eu te-am iubit ca marea țărmul sfânt, Dar inima-mi, de doruri sângerândă, S-a frânt tăcut sub al tău dublu gând. Vorbeai și glasul tău părea lumină, Un cântec blând
VLVanessa LoghinAuto-salvare.
Tu vezi cum oamenii se schimbă pe rând, Cum azi te ridică, mâine te lasă căzând. Tu faci tot ce poți să fie doar bine, Dar binele tău se pierde în ei, nu în tine. Tu îți lași sufletul gol, fără
VLVanessa Loghin