Vali Slavu

Realitatea este redată cu amănunte pe care doar cine a trăit aici le poate înțelege.

„fiecare miner, la ieșirea din șut, bătea o scândură de circa un metru între doi butucei…”
Vine mutu’ cu butucu’! Nu e bună rima, dar e din „folclorul” local. Din aceeași sursă, ia să văd ce-mi mai amintesc?
Azi e plata, mâine-i gata!
Moldovenii merg la șut… (mai departe nu spun, că intru la offtopic)!

Erai „regățean”? Nu, aici ori ești momârlan, ori ești barabă. Altă variană nu e.

„în aer plutea un praf fin de cărbune pe care nu-l mai sesizai”
Plutește și acum, chiar dacă au mai rămas puține mine. E sesizabil nu numai pe albul zăpezii, chiar și fructele din livadă, pe care se formează o crustă de mizerie.

Povestea lui Neluțu e emoționantă. Mare prostie a fost găselnița cu efectuarea stagiului militar la mină! Unii preferau acest mod de a face armata pentru a scăpa de instrucție, neștiind că vor da de condiții mult mai grele în subteran.

P.S. De corectat \"umplisem\" și \"abea\".

\"Tu de ce ești așa sigură că nu s-a terminat. Sau ețti \"oață\" și vrei să mă păcălești...\"
(Nicolae Bunduri)

M-a anunțat doamna Elis Râpeanu, aseară, că se vor ști rezultatele concursului doar la sfârșitul lunii februarie. Așa că nu sunt \"oață\". Apropo, ... nici blondă, doar mă prefac. :)

P.S. Prefer Valz, cu \"z\". :)

\"Sunt convins că jurizarea s-a finalizat, ca atare, postez aceste catrene că altele...nu am\"
(Nicolae Bunduri)

Nu, jurizarea nu s-a terminat. Se va finaliza la sfârșitul lunii februarie. Le sugerez, așadar, celorlalți concurenți să mai aibă puțintică răbdare!

Cât despre epigrame, bune, evident. Felicitări!
Aș zice doar că prima nu mai e de actualitate, pentru că a cam trecut moda bigudiurilor. Acum femeile (blonde sau nu) își cumpără majoritarea placă pentru îndreptat cârlionții.
Ultima aș fi scris-o altfel, aș fi pus \"dosul de palmă\" în ultimul vers.

Succes!

Puneți usturoi în mici,
În cârnați și-n alte cele,
Poate alungați de-aici
Toate duhurile rele!

:)

Domnul Orășanu are dreptate, nu am fost pregătită să fac față acestui moment. Reacția mea a fost dură, motiv pentru care le cer scuze Ancăi Oprescu și lui Marius Iorga, precum si celorlalți cititori care este posibil sa fi fost dezamăgiți de reacția mea!
Pe viitor, voi încerca sa evit postarea comentariilor sub impulsul momentului. Vă mulțumesc!

Dana, mă bucur că te-a emoționat povestea lui Gheorghe. Am reținut cum stau lucrurile cu binele ; voi ține cu dinții de el. :)

Florinel, până acum m-am făcut că nu înțeleg răutățile din comentariile unora, și le-am răspuns ca atare. E adevărat că în orice text este loc de mai bine, iar eu am multe de învățat, cu atât mai mult cu cât sunt la prima mea proză. Dar acele două comentarii, departe de a fi constructive, au fost răutăcioase. „Erou oligofren”? „Felicitări autoarei! A învățat cum să NU scrie proză!”?

Mihai, și eu am avut aceeași impresie, când am terminat de scris textul. :)

Cu întârziere, am ajuns și eu pe aici. Da, mi-a plăcut textul. De când au fost postate, am sesizat că mai e text care, la fel ca al meu, începe cu ploaie și se termină cu moarte.
Așa cum era de așteptat, un epigramist talentat ca tine, a dovedit că poate scrie bine și proză.
Felicitări!

Dar, dacă ești dispus să dai sfaturi literare, ai greșit adresa. Secțiunea \"Atelier\" e câteva străzi mai la vale. Aici ai nimerit la un text care tocmai a obținut un premiu important, decizia aparținând unui juriu competent.

Am dat o fugă pe pagina ta și nu pot spune decât că sunt impresionată cum unii încearcă să devină critici literari, înainte de a deveni scriitori.

P.S. Mai ai multe de învățat, dar nu dispera, nu cred că e timpul pierdut!

Felicia, mă bucur că o prietenă dragă este alături de mine. Succes la examene!

Nicolae Diaconescu, și destinul acestui om a fost emoționant. De fapt, destinul familiei lui. Au avut trei copii, doi băieți și o fată. Doi dintre ei au murit de mici. În ziua când și-au îngropat băiețelul, le-a murit și fetița. Le mai rămăsese Gheorghe, care s-a prăpădit pe front.

Maria, sunt sigură că vei reuși să întregești memoriile tatălui tău. Uneori mă întreb cum de ai atâta energie, să te implici în atâtea proiecte. Ar fi păcat să neglijezi tocmai ceva atât de important.

Nicolae Tudor, afinitățile cu povestea lui Coșbuc sunt evidente, dar nu am adaptat-o, așa cum te-ai convins. Nu am făcut decât să pun cap la cap datele din jurnal cu ceea ce știam din poveștile bunicilor.

Maria Gold, apropo de agendă și de citatele din paginile ei, chiar unde e însemnată moartea lui Gheorghe, este următorul citat: „Mai mare dragoste decât aceea nimeni nu are, ca vieața lui să și-o pună pentru aproapele.”
Mulțumesc pentru felicitări!

Necula Florin Dănuț, îți mulțumesc și ție pentru popasul făcut pe pagina mea!

Ioan Jorz, asemănarea cu alte scrieri inspirate din faptele de vitejie este normală, pentru că însăși destinul personajului meu se aseamănă cu destinul unor personaje cunoscute din literatura clasică. Îți mulțumesc pentru semn!

Roxana, mulțumiri pentru cuvintele frumoase! Mă bucur că ți-a plăcut.

Tincuța, citindu-i jurnalul, chiar am rezonat cu întâmplările prin care Gheorghe a trecut pe front. Odihnească-se în pace!

Otilia, mulțumesc pentru aprecieri! Pozele sunt adevărate dovezi istorice, trebuia să le arăt lumii. Așa cum era de datoria mea să fac cunoscută povestea acestui erou.

Emil, sunt încântată să primesc oaspeți din Chitila, orașul nașilor mei. Cu atât mai încântată, cu cât e vorba de autorul unuia dintre textele care mie mi-au plăcut mult. Sper să demonstrez că acest premiu nu a fost o întâmplare. Voi mai scrie, atunci când voi simți că trebuie să o fac.

M-am întors de la școală și am plăcuta surpriză de a întâlni aici prieteni dragi. Dacă tot ați poposit pe pagina mea, o să stau la taclale cu voi. Încă sunt foarte emoționată, nu-mi vine să cred că povestea mea a plăcut juriului. Mă temeam că nu am ales bine subiectul, dar nu voiam să caut altul. Acest subiect mă căutase, de fapt, el pe mine. Sunt sigură că jurnalul nu a ajuns la noi, întâmplător..
Nu vă imaginați cu câtă emoție l-am răsfoit…
Am încercat să folosesc cât mai multe date oferite de însemnările lui. Mai mult, am scris toate evenimentele istorice care apăreau tipărite în acea agendă. Unele sunt cunoscute, altele sunt amănunte pe care poate nu le mai știe nimeni. Voi posta și aceste evenimente, în curând.
În timp ce am redactat textul, m-am documentat referitor la evenimentele din acea perioadă. Consemnările din jurnal se potriveau exact cu ceea ce am găsit pe net, referitor la luptele din Crimeea (date, denumiri de localități, de munți…). O singură localitate, cea în care a fost rănit a doua oară, era destul de greu de descifrat și nici pe net nu am găsit ceva asemănător. Așa că a rămas „Liubdigoba”, deși cred că nu e așa. Gheorghe a trecut în acea agendă nu numai aspecte legate de război. Sufletul lui de țăran a rămas, și în acele condiții, sensibil la frumusețile naturii, la cântecul păsărelelor.
Au existat și scrisori trimise de Gheorghe, acasă. Din păcate, nu mai sunt.

Camelia Heghedus, mulțumesc pentru recomandare!

Nelu Gârda, știu că felicitările tale sunt sincere și mă onorează.

Nelu Burhan, spuneai tu că acest subiect va putea fi valorificat cu succes și uite că ai avut dreptate. Mulțumesc pentru felicitări! Le-am dat vestea, încă de ieri, lui Mihai și Dorei, așa că echipa a fost deja părtașă la bucuria mea. Tu, vrând-nevrând, ai fost părtaș și la țipetele mele de bucurie. :)

Carmen, mulțumesc! Cum aș putea să te contrazic?

Cornel, această temă este considerată depășită, de anumiți utilizatori ai site-ului, care chiar și-au spus punctul de vedere. Dar membrii juriului au fost de altă părere.
Îți mulțumesc pentru felicitări! Cât despre amintita steluță, dacă tu zici, așa e, nu are rost.

Nicolae Tomescu, mă bucur că ți-a plăcut finalul și îți mulțumesc pentru semn!

Florin, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Știam că voi, epigramiștii vă veți bucura pentru mine.

Mihaela, și ție îți mulțumesc!

Florian, felicitările tale le-am primit cu aceeași bucurie. Fragmentul acela, \"un lucru nu se mai îndreaptă: sufletul patriei\" era un citat din agendă. Am vrut să sugerez că Gheorghe cunoștea ceea ce era scris acolo. Nu știu dacă avea multă școală, probabil avea șapte clase, cât se făcea pe vremea aceea, mai ales că tatăl său fusese primarul satului. Se observă că are un scris frumos.

Nelu Toderașcu, ție trebuie să-ți mulțumesc pentru multe. Dar mai ales pentru faptul că tu ai fost cel care mi-a dat aseară vestea că am câștigat. Atât de bucuroasă am mai fost, cred, doar când am aflat că fusesem admisă la Liceul Pedagogic Deva. Atunci, nu mă așteptam să iau examenul, deoarece era concurența mare și concurenții veniți de la școli de elită din județ, nu ca mine de la o școală de la sat. Acum nu credeam că e posibil să câștig, deoarece bănuiam că s-au înscris în concurs nume sonore și erau câteva texte pe care eu le vedeam câștigătoare. Dar iată că a fost posibil.

Petruț, „sub/înscriu” și eu. Mulțumiri!

Încă nu-mi pot reveni...

Mă bucur enorm, cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată când scriu proză. În luna mai am participat la concursul de epigrame de pe site, fără să fi scris în viața mea o epigramă. La sfârșitul concursului m-am clasat onorabil. Mi-am zis că pot încerca să particip și la acest concurs. Rezultatul a fost peste așteptări.

În primul rând vreau să-i mulțumumesc Eugeniei pentru că a organizat acest concurs. Sunt onorată că membrii juriului au apreciat textul meu ca fiind cel mai bun. Vreau să-i felicit pe toți concurenții, deoarece fiecare text a avut câte ceva demn de reținut. Unele chiar mi-au mers la suflet. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați felicitat și care sunteți părtași la bucuria mea!

Referitor la text, vreau să fac unele precizări:

Personajul acestei povestiri nu este fictiv. Gheorghe era singurul fiu al Floarei și al lui Ioan Helj, unul din frații bunicului. Este un erou, unul din mulțimea eroilor rămași necunoscuți. I-am descoperit povestea într-o agendă din `44, pe care a folosit-o drept jurnal. Îngălbenită, rămasă fără coperte, dar destul de bine întreținută, având în vedere că a trecut printr-un război, tocmai în Crimeea. Nu știu prin ce împrejurări s-a întors această agendă în țară, nici cum de a ajuns la noi și nu acasă la el. Gheorghe nu s-a mai întors. În amintirea lui, s-a ridicat, în curtea bisericii din Iscroni-Aninoasa, o cruce, alături de alte două, care amintesc de Augustin al lui Mogonariu și de Ionel al lui Buciumete. A murit la 11 mai 1944 (11 mai este data nașterii mele). A doua zi, soldații care nu au reușit să fie evacuați, s-au predat. Dacă ar mai fi trăit o zi, ajungea acasă sau într-un lagăr. Dacă…

Îl voi posta pe pagina mea, împreună cu fotografii și scanări din jurnalul respectiv.

Ce bărbați curioși! Curiozitatea, parcă, era specialitatea femeilor.
Eu zic să nu se afișeze până diseară. Poate cel care va câștiga nu a reușit să cumpere, încă, șampania...
:)

(deoarece mă simt vizată)

Dacă un text nu este, ca temă și ca mod prezentare, pe placul cuiva, autorul trebuie suspectat de incultură literară?
Textul cu care am participat la acest concurs NU putea fi scris altfel! Ceea ce știu este că el TREBUIA scris. Și sper că am făcut-o bine.

De teamă că nu vei da o replică conform așteptărilor, văd că ai trecut la proză. :))

Cornel,
comentariul meu \"Despre replici\" îi era adresat, ca răspuns, lui Ioan Jorz. În grabă, am uitat să precizez, dar se subînțelegea.
Destul de greu de realizat dialoguri de calitate aici, pe site. Motivele le-ai precizat. În ceea ce mă privește, am avut la epigramele mele și replici mai slăbuțe, dar și dueluri de invidiat. În antologia epigramiștilor agoniști apare chiar o epigramă care s-a născut ca replică la una din epigramele mele. Dialogurile mai slabe sunt cauzate de faptul că s-a creat pe site moda de a răspunde, din politețe, celor care lasă un semn la epigrama ta. Se pot spune multe despre acest subiect.
Revenind la ceea ce zicea Ioan Jorz, chiar ar fi interesantă publicarea unor dueluri de referință, care să servească drept model.

De acord cu ceea ce ai spus referitor la calitatea replicilor. Dar mă miră faptul că nu ai luat atitudine până acum. Că replici de doi bani sunt pe site, slavă Domnului!
Spre exemplu, la epigrama ta cu „Băselu” sunt multe replici aiurite, dar te arăți tare încântat. Dacă tot ții la calitatea dialogurilor epigramatice, de ce încurajezi astfel de versificări? De ce ai dat răspunsuri de genul: replică inspirată”, „Felicitări!”, „Simpatic”, „poantă bună, ce merită a mai fi prelucrată” (oare, chiar merita prelucrată?)? Înțeleg, erai gazdă și se impunea să fii drăguț. Dar la câte epigrame nu s-au postat replici slabe?
În altă ordine de idei, mă bucur că ai ridicat această problemă. Pentru mine este, cu siguranță, un semnal de alarmă. Voi încerca să fiu mai exigentă. Îți mulțumesc!

Cornel, sunt de acord cu observațiile referitoare la punctuație și voi face corecturile de rigoare. Pentru virgula de la sfârșitul versului al doilea, există o explicație: am aflat că nu este indicată folosirea punctului. Voi pune punct și virgulă. Există o explicație și pentru lipsa virgulei de la sfârșitul versului al treilea, nu există explicații, dar o voi pune.
De acord și cu faptul că epigrama este slăbuță. Acesta este și motivul pentru care am exclus-o din grupajul realizat cu… atâtea bătăi de cap.
Crapul este acolo din motive de rimă, e adevărat. Dar ancorarea în realitate există. Într-una din culegerile de matematică pentru ciclul primar, există o problemă dificilă, în care se cere să se afle greutatea unui pește. Da, a unui singur pește, nu a mai multora (ceva de genul: coada cântărește ¼ din cap, capul ½ din corp…).
Oricum, am postat epigrama aceasta pentru a vedea ce reacții stârnește. Din comentariul tău, înțeleg că am făcut bine că nu am trimis-o.
Mulțumesc!
Vali

\"Mamă, dă cu biciu-n mine!\"
(Florin Rotaru)

Ea va face ce-ai cerut,
Dar îi tremură mânuța,
Că-i e milă, sărăcuța,...
Mă ofer să o ajut!