Þânțarul

Mă legănam în balansoar,
În timp ce lecturam ceva,
Când, dintr-odată, un țânțar
A poposit pe fruntea mea.

Am vrut cu cartea să-l strivesc,
Mi-am dat de două ori în cap
Și-am început iar să citesc,
Sperând că e ușor să scap.

A revenit, s-a pus pe-obraz,
Cu bâzâitu-i sfidător,
Mi-am tras o palmă, de necaz,
Dar el era departe-n zbor.

Și tot așa, a revenit,
Iar eu, crezând că îl răpun,
M-am tot lovit, m-am pălmuit…
Ce vânătăi am, nu mai spun!

Convins că lupta-i în zadar,
Am renunțat, trăgând sudalme,
Nervos că un banal țânțar
Mă face să mă iau la palme.

Morala:
Când lupta este inegală,
Asemenea țânțarului,
Să folosești, cu chibzuială,
Puterea… adversarului!