Poezie
Colț alb
1 min lectură·
Mediu
se cernea o vreme printre paralele
alergându-și coada
își târa piciorul prin colbul din trecut
cu colțul sălbatic al neputinței
rostirea
părea uneori o trăire neexplicată
în provincia uitată
se holba la propria-i imagine
din carnetul de sănătate
rostirea
ura universală i-a deschis legitimația
nevizată cu ștampila de prezent
iar în colțul din stânga jos
lătra la taraba din piață
rostirea
polițistul comunitar aleargă un confrate
cu nume comun într-un opis
se aude un scârțâit puternic de frâne
și cade un cap pe asfaltul cu gropi
rostirea tace
se prezintă la raport comunitarul rămas
’trăiți... sunt Colț alb.
001.895
0