mistica epidermei

văzându-se pielea deasupra tuturor suratelor ei în ale vieții, a exclamat într-un moment de extaz: “sunt mai binecuvântată decât toți paraziții sufletului!” cuvintele acestea înțelepte îi uimiră pe toți făcându-i să rostească în cor: “adevăr grăiește. pielea ne acoperă pe toți ca o mamă grijulie. poate nu întâmplător i s-au dat ei cele mai întinse țări să le cuprindă”. mâna zise – “fără ea, cum de aș simți ce ating ?” intestinul zise și el – “oare nu ea îmi deschide drum spre lumină ?” buzele își văzură imposibil sărutul iar ochii se mai retraseră încă o dată sub ea în semn de sinceră prețuire. rând pe rând, mulțumirile nu încetau să curgă din toate părțile. toate ajunseră să o proslăvească și puțin a lipsit să o numească dumnezeul lor. dar văzură gândul cum stătea în ale lui fără să-i pese de oasanalele lor. revoltate, săriră într-un glas: “oare crezi tu că ai putea să exiști fără de stăpâna noastră, pane nerecunoscător ce ești ? imperturbabil ca mai înainte, gândul porunci limbii să rostească cu mult calm: “empiriști fanatici ce sunteți de la stăpâna voastră se vede că ați moștenit netezimea profunzimii ! pielea începe să descopere înțelepciunea ridului tocmai atunci când eu voi de mult sătul de povara ei”. morala (epidermei)- sapă, frate, sapă, sapă că oricum vei da de …apă