Valeriu Perianu

\"Pendulăm în ceasuri mecanice
noi, jumătăți ale aceleiași bătăi
care îndeamnă spre \"mai târziu\"

Poate fi un poem de sine statator fara cusur.
Referitor la titlu:corect se spune \"paradoxe\" nu paradoxuri.

Nici vorba de sanscrita cum vrea sa te purifice colega indianca,ci de poezie in \"milimetru antic\",cumintica,educata si cu respect pentru Dumnezeu.Ca prozatoare nu puteai risca, fireste, sa vii direct cu poezie shoc pe post.Dar esti interesanta prin indrazneala de a te apropia fara trac de Divinitate,uzurpand chiar locul Fiului.
O noua Pieta? Mi se pare interesant,nu Madona cu Pruncul ci
Tatal cu Fiica,un grup statuar insolit.Mersi deci,pentru ideea asta care imi satisface estetic mintea.
Referitor la proza,care nu-i febletea mea,trebuie sa recunosc ti-am citit chestia cu inspiratia,bat-o vina!Am fost curios daca si prozatorii au nevoie de asa ceva,nu numai poetii.Ei,bine m-am lamurit.Toti trecem prin acelasi entuziasm al pregatirilor,ascutem creioane,ascutim urechile,sau cascam ochii imprejur sa ne putem agata de ceva,doar doar vom iesi din starea de prostratie si nimicnicie.Si vazand ca nu se intampla nici-o minune ne apucam de scris.Iar cateodata reusim sa ne convingem ca am avut inspiratie.

\"visele se sterg pe buze
de ultima rasuflare
a clipei nou-nascute\"

\"la noapte
doi necreati se viseaza\"

\"iubesc nimicul tactil\"

Ai parca un dor metafizic dupa nefiinta ta,cea care a fost sau care va fi.Fara aceste metafore grele poezia ta ar parea facila,casnica chiar,dar se pare ca ratacirea intr-o realitate terna pregateste saltul calitativ,la emotia estetica a dimensiunii tragice pe care o traiesti pentru altii,ca orice poet.