eremitul urban și fraierul de serviciu

dă-mi o țigară și îți voi spune o poezie dă-mi un țoi cu rachiu și îți voi spune taina sau hai, pleacă dracului de aici nu am în portofel decât acte, uite îți dau cămașa mea bine că tot ești primul prost autentic întâlnit în dimineața asta îmi tremură gheoalbele un rachiu ar fi fost bun acum și tare aș fi vrut să-ți fi dat fum în ochi dar... lasă vezi tu statuia asta, uite aici unde dracu te uiți eu sunt un pui de statuie fiindcă mama a stat ca proasta apoi, să știi nu am scris în viața mea vreo virgulă fiindcă-s analfabet ca orice statuie aaaa, poezia... ha ha ha gata atât ia-ți cămașa înapoi ce urât ești cu umerii goi ia că poți, ia câteva cruci... și hai, dă cămașa iarăși și-așa nu-ți mai trebuie, ai să vezi taina? taina este că nu există poezie nicăieri ci doar multă, multă, multă gălăgie în pielea literelor și mare setea voastră de setea altora nu ți-a zis nimeni să nu te încrezi în statui și să nu probezi cămașa altuia?... fraiere