Prea mulți Sine într-un biet trup

Suflet la pet, suflet la gram, irosire buimacă Dacă aspiri să ai aripi nu pretinde să ai și rădăcini Neînțelesuri înalte îți stau drept vecini Și nici Moartea nu are ce să-ți mai facă Doruri vrac, doruri la mănunchi precum un arbust Îți vântură anii pribegi, ani anonimi Cerul nu știe singurătăților adâncimi Nașterea ta îți pare degeaba într-un secol vetust Suflet inutil, pe un maidan plin de gunoi Cum pot trăi atâția Eu într-un biet trup Pe care prea multe neputințe îl astup? Care Sine e real și care Morții altoi?