rușinea - partea 1

la nudism, false pudori, norme nu educi niciodată inima fără să o arunci în centrifuge . întâia centrigufă se ascunde bine în ceasornice o alta în parada sentimentelor închipuite sau ireconciliabile alta încă, în timidități lașe . este o rușine să mergi nud pe străzile urbei doar nu se vede în spatele eleganței impecabile a hainelor sufletul pustiit în nudități ostile, când privești lumea doar cu găvanele . am experimentat rușinea în diverse presupuse formate: am purtat cătușe, am dat jos pantalonii în public, am cerșit prin gări mi-am lepădat necesitățile pe bulevard i-am tras-o uneia în gang, pe ușa unui garaj, de se-nchinau babele murmurând „ptiu, d’aia nu plouă maică”, iar trasa arunca după urma mea depărtându-se ca un satir: „nici nu știu cum te cheamă” am furat fructe, flori, surâsuri și blesteme marile rușini trăite au fost doar când mi-am dezamăgit prin mine însumi prietenii și când am întors icoanele ca să pot înșela trei iubite în aceiași zi apogeul a fost când m-am simțit teribil de singur în aglomerația orașului și mi-am reținut urletul: exist... cu toate acestea, n-o să-mi fie totuși niciodată rușine să mă dau drept valeriu dg barbu