Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Parodie americană

(sau grădina arabului)

2 min lectură·
Mediu
Un bătrân arab trăia,
Emigrat de ani de zile,
Făr’ să aibe vreo belea
Lângă New York, șaișpe mile,
Respectând după canoane
Vechi tradiții-saudite,
Dar și legi americane
Având taxele plătite ;
Cu a lui nevastă (una !)
Îi dădu Alah în dar,
Un băiat , ca semiluna
De frumos și gospodar,
Căci prin casă și prin curte,
Doar Ahmed, c-așa-l chema,
Treaba, fără să discute,
Toată, mă-sa o făcea…
Iar pe tac’su-l ajuta
În grădina lor cea mare,
La săpat, primul sărea
Gardul, doar dintr-o mișcare,
Că-ntr-o zi, sări măi frate
Făr’ să dea examen scris,
De-ajunsese-n facultate
La Sorbona, în Paris (!)…
…………………………..
Nici nu se-mplinise anul,
Și bătrânu-n agonie,
Lui Ahmed, parizianul,
Un e-mail cu foc îi scrie :
“Dragul meu și scump odor,
Mi-ai fi tare de folos,
Am nevoie de-ajutor
Că-s bătrân, neputincios,
Vreau cartofi din nou să pun
În grădina ce e-n spate,
De erai acas-acum
O săpam măcar jumate “,
La care Ahmed răspunde
Cu respect, manierat,
Ca student, nu mai spun unde,
Era bine educat :
“Tată, de grădina ta
Nu-mi mai pasă, chiar să mor,
Mi-am băgat chestia-n ea,
Io mă fac aviator !...”
Cum dracu’ de s-a aflat,
Mie nu-mi vine să cred (!?)
Toată noaptea au săpat
Cătând “chestia” lu’ Ahmed :
FBI-ul cu casmale,
Infanteria-submarină,
CIA-ul tot în boale,
Cavaleria alpină,
Fără stele, fără Lună,
Au săpat grădina toată,
Pân’ au luat-o toți în mână
(O casma sau o lopată)…..
Se trezește ăl bătrân
Dimineața pe lumină
Și descoperă, nu-ți spun,
Că-i săpat tot în grădină ;
“Măi Ahmed ”, moșu i-a scris,
“Ce surpriză minunată !
Ai zburat tu din Paris
Și-ai săpat grădina toată (!?),
Pun acum cartofi…și linte,
Dar de vii peste vr-un an,
Te rog să-mi aduci aminte :
Pe ulucă ți-ai uitat,
Cum ești tu de fel căscat,
Șapca ta de căpitan !
Valeriu Cercel
012.106
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
312
Citire
2 min
Versuri
72
Actualizat

Cum sa citezi

Valeriu Cercel. “Parodie americană.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-cercel/poezie/211525/parodie-americana

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@elena-malecEMElena Malec
M-ai dat gata, pe bune.
0