Poezie
Dilemă
2 min lectură·
Mediu
Am fost nedumerit de ce în țară
E lumea cam de toate sictirită,
De prețuri, de corupție, de mită…
Guvernul, c-ar vopsi o altă cioară,
Pân’ ce-am ajuns acasă, personal,
După treizeci de ani peste Pacific,
Să aflu-n prima zi și să edific
Dilema,-n modul cel mai rațional ;
De cum am coborât din avion,
M-a luat un bagajist de geamantan
Și pân’ s-ajung la viză, un roman
Mi-a înșirat să fiu cu toate-n ton :
De șpagă , de corupție, de pile,
De gropi ce nu au loc nici pe trotuar…
Iar să fi fost măcar parlamentar,
Cu el toate mergeau ca pe șenile,
Nici pomeneală, criză, faliment (!)
Industria gemea, agricultura,
Și n-ar fi existat harababura,
Pe cât era ‘mnealui de competent ;
Am luat apoi, de-afar’, un taximetru,
Iară șoferu,-n drum, pe scurtături,
Cât a condus printre înjurături
Mi-a explicat, frumos, metru cu metru,
De legile parșive, idioate,
Și-tât ce se promite și se minte…
Cinci ani dacă era el, președinte,
Le regula cu mâna lui pe toate ;
Dar la frizer ce chesti’ am aflat (!?)
Modest, doar cu bacșișu-obișnuit,
Făr’ să insist, cât m-a ferchezuit,
O oră mi-a făcut capul pătrat :
Că nu avem guvern pentru popor (!)
Și el, în două luni, operativ,
Corupții i-ar fi ras definitiv,
De ar fi fost măcar un senator…
Așa că după cum fui informat
De indivizi onești și competenți,
Cuminți, nici pomeneală violenți
Chiar foarte simplu am concluzionat
Că de-aia-i rău, să vezi profesioniști
Ce-n loc a guverna o țărișoară,
Își duc o viață dulce și ușoară…
Ca bărbieri, șoferi sau bagajiști !
Valeriu Cercel
043279
0

Lăsând la o parte politica,mi-a plăcut, o să te mai citesc.
succes