Trenul

Mă îngrozește gândul că ești atât de mic La suflet, spirit, inimă și în credință. În tine adevărul e un imens nimic, Ce murdărește totul: și lucru și ființă. Ești orb și surd și plin doar de-ngâmfare, Ignori, disprețuiești tot ce-i curat și bun, Te crezi un idol și cu infatuare, Înjunghii frumusețea în visul tău nebun. Te plângi mereu de alții și te ignori pe tine. De când nu ți-ai citit în suflet să te vezi? De când nu te-ai privit atent într-o oglindă, Spre-a te vedea cum ești și nu așa cum crezi? Atent doar la mărire, la false asanale Ce le primești în dar, ca pe un har ceresc, Tu te ridici pe vârfuri, călcând dur în picioare Tot ce-i frumos pe lume, tot ce-i Dumnezeiesc. Te-afunzi doar în noroiul creat de falsitate, Te parfumezi cu aroma creată de minciuni, Te-nșeli pe tine însuți, ești plin de lașitate, Ai doar curaj să crezi că poți face minuni. Sau poate, ai uitat că ești doar un nimic? Sau ai curaj să crezi că ești nemuritor? La fel cu toti, ești tot așa de mic Și-n trenul vieții, ești singur călător.