Poezie
Cantecul exilului
1 min lectură·
Mediu
M-așteaptă munții cei bătrâni de-acasă
Și cerul prins de fruntea lor m-așteaptă,
M-așteaptă grâul să îl pun pe masă,
Dar doar românii, Doamne, nu m-așteaptă!
Mă cheamă codrul răcoros, gingașul,
Și rândunele-n versul lor mă cheamă,
Mă cheamă dorul să le-ascult iar glasul,
Dar, ah, românii, Doamne, nu mă cheamă!
Mă plânge câmpul de îmi duce dorul,
Și fluviul limped ce spre mare curge,
Mă plânge chiar și vântul, călătorul,
Dar al meu frate, Doamne, nu mă plânge!
Pe-acea cărare fără de stăpân,
Trec anii grei, dar mult mai greu revin;
Străinu-mi strigă: Uite-l pe român!
Românu-mi strigă: Uite-l pe străin!
Curg pașii mei cu tălpile sărace,
Lăsând în urmă țara ce m-așteaptă;
Străinul stă în umbră să m-atace,
Dar nici românul, Doamne, nu mă iartă.
012.717
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valentin Vrabie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 126
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Valentin Vrabie. “Cantecul exilului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-vrabie/poezie/18054/cantecul-exiluluiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MV
MVmirela visinescu✓
Cred ca ai putea s-o simplifici mult. E, fireste, o chestie de gusturi, dar mie poeziile astea prea incarcate si prea decorate, sfirsesc prin a nu-mi transmite nimic in final...Altfel ideea ar fi misto, tehnica - clasica si plina de virtuozitate...
0