Poezie
Toamna
1 min lectură·
Mediu
Cand frunzele cad in dansul tacerii
Si plopii batrani se destrama,
Aud acel cantec salbatic al vremii
Si stiu ca afara e toamna.
Stau singur la geam. Privesc de un ceas,
Cum toamna prin ramuri s-arata,
Cum frunzele moarte rostesc fara glas,
Sfarsitul in ultima soapta.
In casa tacerea sugruma peretii;
Doar ceasul s-aude plangand
Secunda ce moare in pantecul vietii,
Ca frunza ucisa de vant.
Intinsa pe pat, tu stai rasfoind
Pierduta-n gandire, o carte,
Si-n soapta tacerii ce curge pe zid,
Ti-ascult inimioara cum bate.
Pe chipul tau bland o raza rasare
Din neguri, ca umbra tacuta,
Si zambetul tau firav ca o floare,
Mi-alinta privirea pierduta.
Lasi cartea de-o parte. Te-apropi de mine
Si-n bratele mele te-arunci.
Un gand nerostit usor se aprinde,
In ochii tai limpezi si dulci.
In umbra-ncaperii ma chemi sa patrund;
Citindu-mi iar gandu,-n privire,
Ma-ntrebi ce-mi doresc, iar eu iti raspund:
-Da-ti hainele jos de pe tine!
Supusa dorintei, pasiunea iti cheama,
In bratele mele, faptura.
Ti-e frica, frumoaso? Nu-ti fie, n-ai teama!
Cu tine voi fi totdeauna.
002544
0