Valentin Iulian Andronache

Povară a poverilor ce-ti sunt, o, suflet, drag, lumină a luminii în amurg încețoșat de umbre-n stea. Iubire din iubire se naste din iubire; te rog, n-o sufoca cu viață în zadar. Lasă

Trece înger pe cărare Culegând doi ghiocei, Să ne fie de mirare: Oare ce să vrea cu ei? Trece îngerul pe stradă Lepădând unul din doi Și ne lasă pe noi pradă Sărbătorii ce e-n toi. Trece

Trecut! Demult pierdut, ascuns și mut; Demult trecut, demult pierdut, dar nu uitat, Se uită surd la mine, chip de lut, În lacrime, în foc și-n vis înveșmântat! Trecut pierdut, ascuns, nu mut

În umbra marilor iubiri Ni s-a mai stins o stea; În pragul unei despărțiri, S-a dus iubirea mea! În toamna nopții timpurii Se mai aude-o șoaptă: În chipul lunii purpurii, Nerăbdător

Veșnic,de cu zori și de cu seară Cuvântul Tău spre noi coboară. Fără timp, din timp, în timp să vină În rând cu cei născuti din vină. Avându-și misiunea Sa divină Să ascundă taina lămurită

Dansul lupilor în apus de lună, joc de stele-n cer de catifea întunecată, șoapte macabre de vânt ispititor, vise-n zbor pe aripile anilor lumină, timp oprit în loc, mereu prezent, salt în

Vedea-m-aș mort, la treizeci de ani, În coșciug de gânduri, vise și idei Bătute-n cuie nichelate, Sub un brad cu cântec de ciobani, Fluier de doină și plânsete de miei- Odihnă de cenuși

Zadarnic sunt, zadarnic ești, Zadarnic sper, nu mă iubești! În zadar și visele-mi deșarte: Rațiunea ta – ea ne desparte. În zadar nu vrei să crezi în mine, În zadar te-ncrezi numai în

Din cer murdar de visele-mi întunecate, De dorințe ne-mplinite, aruncate în gunoi Cad ploi de-acid în gândurile-mi înșelate De-al sortii vid și-al iadului blagoslovit noroi. Iar Dumnezeu din

Fiecare pas, din nou, durere. Fiecare pas, încet, spre moarte, Mergînd cu nădejde-n Înviere Spre Viața mea, de care nu am parte. Și-n stînga mea sigur e moarte Și-n dreapta mea tot necuprins

Ce ar trebui să simt atunci când, tot tresărind, tot așteptând parcă ceva, uneori zâmbind, de multe ori plângând, aștern slovă după slovă și se adună rând după rând, încheind o nouă

Rugăciune, în dulcele stil clasic... Preschimbă, Doamne, în lumină neputința mea Și sădește-o și-o răsari într-o nouă stea Și din dulcea mea amară suferință, Prin Cuvânt – un pod spre