Poezie
Neiscălita numărul 8
1 min lectură·
Mediu
Ce ar trebui să simt atunci când,
tot tresărind, tot așteptând parcă ceva,
uneori zâmbind, de multe ori plângând,
aștern slovă după slovă și
se adună rând după rând,
încheind o nouă pagina,
privesc în urmă și e goală?
Ce ar trebui să fac atunci când
nord și sud se tot îndepărtează,
se schimbă, se rotesc, se inversează,
se confundă, se-ntâlnesc, se contopesc,
dispar
și victima e adevarul?
Ce ar trebui sa cred atunci când binele și răul
se-ntâlnesc și se acceptă, se completează,
se amestecă tulburător de fin,
ieșind la baută în fiecare seară ca doi
amici,
junghiindu-mă în spate?
Ce ar trebui sa înțeleg atunci când alb și negru
se amestecă în juru-mi,
ca-ntr-o alchemie-ntoarsă
sufletu-mi prefac în plumb
și cosmosul mi-i cenușiu?
Ce ar trebui să știu concret, atunci când
totul e abstract și vag, nedefinit,
și cercul este infinit
de strâmt
și-nchis astfel încât în spatele-mi
este-nchisoare iar în față spațiu tot mai
claustrant?
Ce ar trebui să simt, să fac, să cred, să înteleg, să știu
atunci când totul e confuz și
axa lumii se oprește,
ceas invers,
și se destramă?
001.658
0