Înfloresc la geamul meu cireșii,
Rodul lor aduce ca tribut,
Gustul dulce-amărui al vieții
Și culoarea macilor ca scut.
Chiar de norii încărcați de brumă
Mi-au trecut prin suflet deseori,
Voi
Surâsul tau in prag de seară,
Îmi umple sufletul de dor ,
Aş vrea sa pot,a câta oară ?
Să-ți spun rămâi ,sa uit usor!
Să te opresc o clipă-n prag,
Să nu te duci ca altădată,
Uitând și
Esti epilog-sfărșit de anotimp,
Sosești la pragul nostru,cel prafuit de timp ,
Îmbraci in nostalgie al nostru trup de humă,
CA să iubim lumina creată de natură.
Ne-aduci,ofrande roșii,de pomi
Cad ploile verii, ploile serii se pierd între pământ și cer.
Norii își scutură veșminte de lumină,
precum păsările cerului, lasă în urmă zbatere de aripi.
Ochii privesc departe, dincolo de
Nu las trecutul să-mi cânte în strună,
Nu pot să-i aud glasul,
M-am lepădat de ”ieri”
Mai țâșnesc din conștiință săgeți
Îndreptate spre o inimă goală.
Mă lepăd de foame ,de sete, de somn,
Și
Încă mai cred în vise,mai cred în adevăr,
Mai cred în taina noastră,în florile de măr,
Încă mai port în minte privirele-ți văpăi,
luceferi de speranță și dorul meu dintâi.
Dar pașii nu mă
Stol de păsări călătoare a plecat de mult spre sud,
Frunze arămii și roșii cad în roiuri pe pămînt,
Spulberînd a lor covor vîntul năzdrăvan le zboară
Ca într-un joc fără sfîrșit ,rotocoale ma
UL