Poezie
Dincolo de bariere pentru Siria
1 min lectură·
Mediu
Ȋn noaptea de anul nou sub cupola de artificii
mă învelești cu tine sub palton Alexander
ne ascultăm caii sportivi din piept
vrem să alcătuim formula pentru fericire
ne hrănim cu pozitivism și umor
și din săruturi altoite ne deschidem ușile celulare
până înfloresc venele ca niște alge
zăpada de sub noi suferă reacții chimice până la Marea Roșie
și mâinile noastre cresc cresc
peste pământuri peste ape peste cer
până trecem granițele în Siria
să detonăm arsenalele chimice
să neutralizăm gazul sarin dispersat în aer
nu se extinde foametea încât populația să consume câini pisici și asini
încât să survină canibalismul
grupele armate nu mai recrutează copiii
și mâinile noastre cresc cresc
cu fiecare om se dizolvă discriminarea rasială șovinismul xenofobia
din spirit civic străzile sunt o primăvară
nu se închide din nou la culoare nu o să mai fie decimată Siria.
001.312
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ungureanu dorina
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 143
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
ungureanu dorina. “Dincolo de bariere pentru Siria .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ungureanu-dorina/poezie/14041830/dincolo-de-bariere-pentru-siriaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
