Stropi de ploaie se revarsă
Din înaltul cerului,
Ea, pe față c-o grimasă,
Stă și plânge lipsa lui.
Chipu-n baltă și-l privește,
Trupu-i tremură în ploaie,
Vântul rece îi șoptește,
La ureche,
Mi-e dor să-mi beau cafeaua dimineața
La gura sobei mele prăfuite,
Să povestesc cu mama și cu tata...
Nu vreau poveștile să mi le uite !
Povestea vieții mele a început acolo...
Și-a continuat
Ar fi păcat să nu mă vezi
Plângând în umbra ta,
Scăldat în lacrimi să mă pierzi,
Să fiu minciuna ta.
Ar fi păcat să nu m-auzi
În șoaptă când te chem,
Ca pe-un coșmar să mă ascunzi,
Să nu ne
Te văd că pleci și mă rănești,
În mii de zări te pierzi,
Icoană-n vise nu-mi mai ești,
Ai, poate, ochii verzi...
Sau poate-albaștrii, nu mai știu,
Trecut-au ani de-atunci !
Un călător aș vrea
În negura ce mă cuprinde
Visez la voi ce v-am lăsat,
Icoanele-mi apar în minte
Precum al ceasului tic-tac.
N-am sentimente, că-s străin,
Nici nume nu mai am de-atunci,
Dar mintea-i plină de
Vine ca un tăvălug
Timpul peste mine,
Însă eu nu vreau să fug
Departe de tine.
Vin ca valurile mării
Amintiri în minte,
Nu pot să te dau uitării,
Dorul mă cuprinde.
Trece noapte după
Măicuță bună-mi pare rău
Că am plecat de-acasă,
Că am lăsat în locul meu
Nimic...într-o crevasă.
Vroiam să-ți spun că te iubesc
Și că mi-e dor de tine,
Că n-am vrut să te părăsesc
Dar
Copil sărac...și trist..și necăjit..
Te văd pe-un ochi de geam încețoșat
Și-aș vrea din cămăruță să te strig,
Dar nu m-auzi, ești prea îndepărtat.
Ești, încă crud, șoferul vieții
Nici soarele de dimineata
Nu-i mai frumos ca tine,
Nici lumea de-ar fi toata-n ceata
Nu te-ar feri de mine.
In intuneric de te-as pierde
Te-as regasi indata,
Ca orice ochi si-n bezna
Si daca raul care curge
Si marea sunt de foc,
Eu sunt un rege care plange,
Ca n-a avut noroc.
Si daca muntii-s de hartie
Si codrii-s de arama,
Eu sunt un peste pe campie
Vanez..o puma
