Poezii

Stropi de ploaie se revarsă Din înaltul cerului, Ea, pe față c-o grimasă, Stă și plânge lipsa lui. Chipu-n baltă și-l privește, Trupu-i tremură în ploaie, Vântul rece îi șoptește, La ureche,

Ar fi păcat să nu mă vezi Plângând în umbra ta, Scăldat în lacrimi să mă pierzi, Să fiu minciuna ta. Ar fi păcat să nu m-auzi În șoaptă când te chem, Ca pe-un coșmar să mă ascunzi, Să nu ne

Te văd că pleci și mă rănești, În mii de zări te pierzi, Icoană-n vise nu-mi mai ești, Ai, poate, ochii verzi... Sau poate-albaștrii, nu mai știu, Trecut-au ani de-atunci ! Un călător aș vrea

În negura ce mă cuprinde Visez la voi ce v-am lăsat, Icoanele-mi apar în minte Precum al ceasului tic-tac. N-am sentimente, că-s străin, Nici nume nu mai am de-atunci, Dar mintea-i plină de

Vine ca un tăvălug Timpul peste mine, Însă eu nu vreau să fug Departe de tine. Vin ca valurile mării Amintiri în minte, Nu pot să te dau uitării, Dorul mă cuprinde. Trece noapte după

Măicuță bună-mi pare rău Că am plecat de-acasă, Că am lăsat în locul meu Nimic...într-o crevasă. Vroiam să-ți spun că te iubesc Și că mi-e dor de tine, Că n-am vrut să te părăsesc Dar

Copil sărac...și trist..și necăjit.. Te văd pe-un ochi de geam încețoșat Și-aș vrea din cămăruță să te strig, Dar nu m-auzi, ești prea îndepărtat. Ești, încă crud, șoferul vieții

Nici soarele de dimineata Nu-i mai frumos ca tine, Nici lumea de-ar fi toata-n ceata Nu te-ar feri de mine. In intuneric de te-as pierde Te-as regasi indata, Ca orice ochi si-n bezna

Si daca raul care curge Si marea sunt de foc, Eu sunt un rege care plange, Ca n-a avut noroc. Si daca muntii-s de hartie Si codrii-s de arama, Eu sunt un peste pe campie Vanez..o puma