Poezie
Vineri noaptea
1 min lectură·
Mediu
Mi s-a părut că trandafirii
își ling petalele
cu rouă...
se pare că se anunță
o vară lungă
asemenea unei ploi de toamnă.
Am dat liniștea mai încet
pentru că
mă asurzea.
Atunci,
am auzit că muzica
nu mai are glas,
iar eu,
nu te mai iubesc!
Și atunci,
tangoul
și-a mutat roșul
în jazz,
iar fluturii,
și-au înodat aripile,
și-au căzut peste primăvara asta
mult prea lungă,
ochii mi s-au mutat în cearcăne,
și,
mi s-a părut
că trandafirii,
și-au dat cu prea mult roșu
pe petale,
vrând să-ți lingă
toată roua din sărutări.
002314
0
