Poezie
astenie
1 min lectură·
Mediu
îmi liniștesc neliniștile
cu droguri tari
răsucite pe furiș
în nopțile
cu pisici
cu ochi uzi si aburiți
de la ferestre...
pardon...
sunt stelele...
în castelul meu
din cioburi de oglinzi,
îmi răsucesc țigări
din murmure
și mure coapte la lumina
lumânărilor topite,
răsucite
între cele două foi,
ale existenței mele
cuminți.
el doarme.
îl învelesc
și îl sărut
și fug apoi
desculță,
pe coridoarele
pline de frunzele
aduse de furtună,
apoi mă cuibăresc
cu greu
într-un cotlon
de unicorn,
totul plutește
și mă doare
și te văd....
tristețe cu picioare lungi!
este prea multă primăvară!
fetișuri snoabe
pe picioroange,
aleargă acum spre mine,
alai cu felinare
și pene
șerpuite
și mă privesc acum
cu genele până la stele...
pardon...
sunt pisicile
ude
de lacrimi
ce mă roagă
mieunătoare
sa le încalț ciorapiii
din petale de trandafir.
nu mai suport
atâta primăvară!
îmi plânge neliniștea,
strivită
prin mine,
de cadravele parfumate
ale trandafirilor,
și-ncerc s-o liniștesc
libindu-mi buzele
de catifeaua
amintirilor cu tine...
tristețe cu picioare lungi!
unde fugi?
002476
0