Ieri am fost la un prieten să-i cer să-mi dea niște bani. Cu împrumut. Aveam mare nevoie. Am sunat la ușă și am așteptat. Pași ușori, iar apoi, vizorul. Mă privea pe vizor fără să-i treacă prin minte
Doamne, Doamne, Iartă-mă!
Privind prin vizorul aparatului de filmat putem vedea doi colți de cer înfipți în singurătatea unicului trecător care, uitat parcă de timp și uitat de moarte,
“Puțini au mai rămas cei ce povestesc: cei care simt nevoia nelămurită, dar obsedantă, de a-și mărturisi drama, nefericirea, singurătatea. Ei sunt martorii, martirii unei epoci.”
Ernesto
Ideea îi încolțise în minte aproape pe nesimțite. Nu ar putea spune exact când se hotărâse și când stabilise fiecare detaliu, dar ceea ce știa era că totul se lega atât de bine, că nu exista nici o
Povestea pe care v-o spun este povestea simplă dar tragică a unui concetățean al nostru căruia, pentru conformitate, îi vom spune Prevost. Nu o să insist în a încerca un portret al acestuia. Pe de
În marea masă a cerșetorilor din cartierul de sud el era unul cu totul special. Era, pe de o parte vorba de diformitățile multiple care-l diferențiau. Fusese de mic un copil al străzii, dar unul
-Povestea de ți-o zic acu e despre unu Mopsu. Nu știu de ce-i zicea lui așa, da asta era porecla lui, așa îl știa toți. Mopsul. El era din tagma șuților, nu știi tu ce-i aia. Adică hoț din buzunare.
M-am extras cu greu din halatul care mă incomoda. Așezat pe scaunul verde, cu dintele cosit astă vară într-un lan de maci, răsfoiesc un album vechi, de familie. Poze vechi, îngălbenite, scaunul
Chiar este o zi obișnuită. Nu are nimic special. Singurul lucru special este că mi-am adus aminte de ea. Brusc, fără să aibă legătură cu nimic. Mi-a apărut în minte imaginea ei de parcă aș fi
Trupul meu a devenit melancolic
Mă părăsește uneori
Pleacă în vecini să caute
Eu rămân singur
Blocat înăuntrul meu
Nu mă mai pot mișca
Îngropat în singurătate
Orb
Povara trecutului
Și
Aștept. Ascult. Ei sunt acolo, dincolo de baricadă, dincolo de ușă, dincolo. Știu asta. Pur și simplu știu. Nu am nevoie să-i văd, nu am nevoie să îi aud, îi știu acolo, dincolo baricadă și de