Ei
Aștept. Ascult. Ei sunt acolo, dincolo de baricadă, dincolo de ușă, dincolo. Știu asta. Pur și simplu știu. Nu am nevoie să-i văd, nu am nevoie să îi aud, îi știu acolo, dincolo baricadă și de
Hess, sau o poveste arabă
1.Pe Amir îl trezi raza lunii care, alunecând peste nasul lui, îl făcu să strănute. În urma strănutului, somnul zbură dintre cearșafurile moi de olandă și Amir căscă lung, deschizând încet ochii.
Voi reveni într-o zi - Prima parte
Dintr-o dată, absolut pe neașteptate, a venit primăvara. Asta era probabil explicația veseliei prostești ce mă cuprinsese subit. Pe de altă parte, chiar nu cred că e ceva cu totul normal să te
Născut din cuvînt
1.Totul începe cu montarea celor trei aparate de filmat. Cabluri, scripeți, șine. Nouă oameni se învîrt în jurul lor. Un bărbat cu o șapcă galbenă spune din cînd în cînd ceva, gesticulînd nervos.
Grota căpcăunului
Nu vreau să se creadă că-mi plîng de milă, sau că-mi imaginez tot felul de lucruri ridicole care să mă facă să sufăr, dar e clar că ceva se întîmplase cu mine, poate că era vîrsta, sau doar
Oameni și câini
Ideea îi încolțise în minte aproape pe nesimțite. Nu ar putea spune exact când se hotărâse și când stabilise fiecare detaliu, dar ceea ce știa era că totul se lega atât de bine, că nu exista nici o
Crima din Cartea de telefoane
Povestea pe care v-o spun este povestea simplă dar tragică a unui concetățean al nostru căruia, pentru conformitate, îi vom spune Prevost. Nu o să insist în a încerca un portret al acestuia. Pe de
Regele Clean
-Povestea de ți-o zic acu e despre unu Mopsu. Nu știu de ce-i zicea lui așa, da asta era porecla lui, așa îl știa toți. Mopsul. El era din tagma șuților, nu știi tu ce-i aia. Adică hoț din buzunare.
Descoperind America
-Ești un obsedat sexual? m-a întrebat ea în timp ce sorbea grațios din ceașca de cafea. Nu, eu nu cred că sunt. Mergeam pur și simplu, navigam prin mulțimea oamenilor de pe trotuar, încercam să nu
Despre eroi și martori -ultima parte
5. Cîrciuma se mai umpluse la ora aia, dar tot nu se încinseseră discuțiile între ăștia de acolo. Poate și zăpușeala de afară era de vină, sau poate berea nu reușise încă să le dezlege
Despre eroi și martori -partea a doua
3. -Facem, taică, un tabinet? Băiatul tresări, uitându-se cu ochii uimiți spre bătrân. Se frecă apoi la ochi, de parcă i-ar fi intrat ceva în ei. Abia mai târziu se ridică, căută într-un sertar și
Despre eroi și martori
“Puțini au mai rămas cei ce povestesc: cei care simt nevoia nelămurită, dar obsedantă, de a-și mărturisi drama, nefericirea, singurătatea. Ei sunt martorii, martirii unei epoci.” Ernesto
Vreau să scriu despre dragoste, sex, etc.
Întotdeauna mi-am dorit să scriu despre iubire, sex, etc. Le cam încurc, dar, uneori, e bine și așa. E mai greu să le descurci. În fine. Ideea e că nu mi-a prea ieșit. Probabil că nu sunt eu destul
Amintirea
Chiar este o zi obișnuită. Nu are nimic special. Singurul lucru special este că mi-am adus aminte de ea. Brusc, fără să aibă legătură cu nimic. Mi-a apărut în minte imaginea ei de parcă aș fi
La început a fost cuvîntul - continuare
ANA: Știi, mi-am adus aminte acum pilda aceea cu smochinului. Nu, nu trebuie să râzi. Ai dreptate, nu sunt prea bisericoasă și, a-ți vorbi acum despre pilda din Noul Testament, sună ciudat și îți
La început a fost cuvîntul
ANA: La început a fost cuvântul. Înaintea lui au fost sentimentele. Cel puțin așa a fost în cazul nostru. Și când zic nostru, mă refer la mine și la fiica mea, Ioana. Noi ne avem doar una pe alta. Nu
A doua poveste
“Cetitoriule, nu vreu să te spariu, sau să te întristez foarte, nice nu vreu să crezi că toate cele ce-ți voi așterne în fața ta, prin cuvinte, sunt simple închipuiri, ci vreu să zăbovești o
Elefantul care spune povești cu îngeri
În marea masă a cerșetorilor din cartierul de sud el era unul cu totul special. Era, pe de o parte vorba de diformitățile multiple care-l diferențiau. Fusese de mic un copil al străzii, dar unul
Ioana - fragment
O chema Ioana, iar povestea ei nu fusese, până la un punct, deloc complicată. Se născuse undeva, într-un sat de munte, la vreo 60 de kilometri de oraș. Unic copil al părinților ei, a fost
Fragment roman
- A fost hai mare, az’ noapte, la Clubu’ lu’ Mario, începu Ață să povestească, mândru de faptul că toți ceilalți îl ascultau cu gurile căscate. Io mă dusesem cu Gheo că ne spusese Mario că a adus
Satul de la marginea lumii
Când m-am oprit prima oară, adus de Moș Gheorghe, în fața casei lui Matei Nebunul, am avut dintr-o dată impresia că simt în nări un miros de moarte care mi-a răscolit ființa. Priveam țintă
Un basm altfel
Doamne, Doamne, Iartă-mă! Privind prin vizorul aparatului de filmat putem vedea doi colți de cer înfipți în singurătatea unicului trecător care, uitat parcă de timp și uitat de moarte,
Povestea tragică a bunului meu prieten, Eichid
Astăzi e marți, asta o putem afirma cu siguranță, așa cum putem afirma că Eichid nu a mai arătat de mult timp așa de ciudat. Ba mai mult chiar decât ciudat, aproape straniu. Și asta fiindcă, fără de
Orașul câinilor - Capitolul V
Un vis o trezise în mijlocul nopții. Acum, stând pe marginea patului și frecându-se la ochi, nu-și mai amintea decât sfârșitul visului. Se făcea că o pasăre mare și neagră se așezase pe muchia de la
Orașul câinilor - Capitolul IV
Ochii copilului sunt rotunzi și albaștri. El stă nemișcat la intrarea unui magazin de bijuterii. Magazinul nu e deschis. Se deschide abia la ora noua. Ochii copilului sunt mari și albaștri și par a
Orașul câinilor - Primul înger
-Þi-a plăcut mărul, mă țîcă? Apoi, fără să aștepte răspunsul: -O să-ți zic acuș povestea îngerului blond. Asta-i povestea de mi-a zis-o un preten de-al meu, unu Măraru, n-ai tu de unde-l știi.
Orașul câinilor - Capitolul III
Copilul intră, ca de obicei, fără să mai bată la ușă. Și, tot ca de obicei, fără să-l privească, îi spuse: -Ai venit, mă țîcă? Un da scurt, apoi încercarea nereușită de a se feri de degetele
Orașul câinilor - Capitolul II
-Cineva trebuie să rezolve chestia asta, îți spun. Nu mai merge așa. -Cred ca o să se rezolve de la sine. Iarna trecută, nu știu dacă ți-am povestit ... -Nu, nu mi-ai spus... -Cu ăla cu
Fotografie de familie
M-am extras cu greu din halatul care mă incomoda. Așezat pe scaunul verde, cu dintele cosit astă vară într-un lan de maci, răsfoiesc un album vechi, de familie. Poze vechi, îngălbenite, scaunul
Orașul câinilor
CAPITOLUL I Orașul se trezea greu. Gemând și trosnind din toate încheieturile, mirosind acru a urină și transpirație, orașul se trezea. Trupul lui de moluscă
Bani de imprumut
Ieri am fost la un prieten să-i cer să-mi dea niște bani. Cu împrumut. Aveam mare nevoie. Am sunat la ușă și am așteptat. Pași ușori, iar apoi, vizorul. Mă privea pe vizor fără să-i treacă prin minte
La revolutie
Mie toată lumea-mi zice Goguță, dar numele meu adevărat, așa cum mă strigă la catalog, este Cezar. Munteanu Cezar. Dar lumea-mi zice Goguță. Cred că așa se obișnuiește la noi, să li se spună
Despre iubire
Mă întrebi ce e dragostea. Nu cred că pot să-ți dau un răspuns sau, cel puțin, nu-ți pot da un răspuns din cele la care te aștepți tu. Sunt multe genuri de răspunsuri la întrebarea asta. Sunt
