Fragment roman

- A fost hai mare, az’ noapte, la Clubu’ lu’ Mario, începu Ață să povestească, mândru de faptul că toți ceilalți îl ascultau cu gurile căscate. Io mă dusesem cu Gheo că ne spusese Mario că a adus niște curve mișto. Băusem vreo câteva de vodcă la bar și ne scremeam ochii să vedem ceva prin bezna aia din club. Știi cum e la Mario, e beznă de ... și fum și ... Mario venise să ne spună că ne trimite două bunăciuni, dar eu zărisem o bucată, ceva de speriat. Dansa pe ring și parcă nu-i păsa de nimeni. Și dansa.... ziceai că se fute, așa se mișca și nu-i păsa că toți masculii de acolo ne holbam la ea și salivam. Și avea un corp asta, ce să-ți spun... bună rău. Brunetă, cu părul lung. Bună, ce mai. L-am lăsat pe Gheo să aștepte el bunăciunile lu Mario și io m-am dus la ea. Am apucat-o de păr și am dat s-o sărut. O apucasem în brațe și voiam s-o mozolesc când, drăcia dracului, am simțit cum mă mușcă de buză. Uite, se vede și acum semnul, mi-a rupt buza, curva dracului. Am sărit cât colo, apoi, când am văzut io despre ce-i vorba, i-am ars două palme de a căzut lată cu cracii în sus. I se ridicase fusta și i se vedeau bulanele albe... Ce mai, te înnebuneau, bă. Eram și cam trosnit, că mai băusem și înainte vreo două vodci, și eram și turbat că simțeam sângele cum îmi curge în gură. Voiam să-i dau o lecție curvei, s-o duc la bordel s-o facem poștă, să se învețe minte, curva dracului. - Ești un bou, asta ești, șopti de lângă el Gheo. - De ce mă faci bă bou, răspunse Ață întorcându-se supărat spre Gheo. De unde dracu era eu să știu că asta era fata lu ăla. Apoi, întorcându-se din nou către asistența ce-l privea cu gura căscată: - Era fată lu’ unu din Corduneni, da eu de unde dracu era să știu. Ce, era scris pe fruntea ei că cine e tac-su? Sau cum dădea așa din pizdă eu trebuia să înțeleg că e fata lu’ ăla, sau, așa cum am tras eu concluzia, că e o curvă? Zi bă Gheo, tu ce crezi? - Ești un bou, bă, replică celălalt încet, dar Ață nu-l mai băga în seamă. Atenția celorlalți îl măgulea. Continuă să povestească. Apoi a început bairamul. O gorilă de-a ăsteia mi-a ars un pumn în falcă de m-a aruncat peste niște mese. Altul mi-a spart o sticlă în cap. Altul mi-a frânt spatele, când m-am ridicat, cu un scaun. Eu abia mă încălzeam cu asta. Că mie așa îmi place, când mă bat. Îl las pe ălalalt să mă lovească el întâi, să-mi dea chiar borșul un pic, așa ca să mă enervez, apoi îl calc în picioare. Când m-am ridicat de jos, ăștia erau toți în fața mea și ziceau că mă joacă în picioare, dar în final i-am jucat eu pe ei. I-am bătut de s-au pișat pe ei. Se oprise muzica și se golise ringul. Doar noi eram acolo în mijloc, eu și cu gorilele ăleia pe care le umpleam de sânge. I-am spart în bucăți pe malacii ăia și i-am scos apoi în șuturi din local. M-am uitat apoi după păsărică, dar asta fugise probabil prima, când a văzut că e rost de cafteală, a fugit la tac-su. Și uite la Gheo, cum stă acum răscăcărat pe scaun, așa stătea și atunci, nu se ridicase de pe scaun, mă lăsase pe mine singur să mă bat cu ăia. Așa cum stă acum, așa stătea și atunci și tot așa mă înjura pe mine ca și acum. Gheo îl privea disprețuitor, dar pe Ață nu-l interesa. Numai gurile căscate ale celor din jur contau. Și faptul că el era centrul atenției, că ceilalți îi sorbeau vorbele de pe buze, iar atunci când făcea o pauză mai lungă, pentru a goli încă un pahar, de exemplu, ceilalți strigau la el că “Hai, Ață, zi mai departe, ce mai aștepți?”. Iar el nu-i lăsa să aștepte, povestea mai departe. -Apoi, vreo oră nu a mai fost nimic. Mario ne-a adus doua fufe și noi le-am dat să bea, dar ale dracului, ăstea turnau în ele fără număr și nu se îmbătau. În fine, localul a început să se umple din nou, s-au întors și ăia de fugiseră de frică când cu bătaia. Ce mai, era marfă. Eu m-am întâlnit cu niște tovarăși de-ai mei de la sală și i-am chemat la masa noastră. Gagici, muzică, băutură. Marfă, ce mai. Și nici Gheo nu mai era așa de scorțos cum e azi. Se îmbătase și ceruse șampanie d-aia bună. Am ras rapid vreo trei sticle. Dup-aia au apărut ăia. Nu i-am văzut când au intrat și nici Gheo nu-i văzuse. Eram mangă amândoi și se îmbătaseră și fufele și tovarășii mei de la masă. Iar ăia se proțăpiseră în jurul mesei noastre și avea mâinile pline de bâte, de săbii și boxuri. Apoi s-au aruncat peste noi au început să ne care lovituri. Dar nouă ne-a sărit imediat alcoolul din nas, ne-am trezit pe loc din beție și am luat scaunele de spătar și am prins a-i cocoșa și noi pe ei. Dădeau ei, dădeam și noi. Era un haraiman ... Râzând, îl arăta cu degetul pe Gheo. - Uite la Gheo ce ochi frumos are. Zici că e broască, așa i s-a umflat. Și e vânăt tot și eu sunt tot așa. Da atunci nu simțeam durerea, vedeam doar sângele cum țâșnea în toate părțile și... - Cum a fost cu englezul? îl întrerupse unul din ascultători. - A, cu englezul ... își aduse aminte Ață. Era fotbalist sau ceva. Nu știu, cu sportul ceva. În fine, înainte de haraiman venise să-mi ceară voie să danseze cu bunăciunea de mi-o adusese Mario. Nu știu ce a bălmăjit el pe englezeasca lui, da mi-a zis Gheo că asta voia. Să-i dau voie lu fata mea să danseze cu el. La început am vrut să-i trag vreo două, că am zis că e golan, da apoi am râs de el. Era mare, cred că avea doi metri și slab ... Și era negru ca o cioară, mai negru decât țiganii noștri. I-am zi : Ia-o, bă cioroiule, da să nu dea dracu să-ți scape mâna cine știe pe unde. Ai grijă că asta e păsărica mea și dacă simt miros de cioroi pe ea ... te scopesc. Dar ăsta nu pricepea neam românește. Se uita ca prostu la mine, așa ca a trebuit să o ridic eu pe aia și să i-o pun în brațe să danseze cu ea. Era beată tuta și râdea mereu și se maimuțărea dansând cu negrul. Apoi l-am invitat pe cioroi la masa noastră și l-am servit cu șampanie, da el n-a vrut. A zis că nu-i trebuie. Da ce dracu vrei tu să bei, bă negru de fum ce ești, i-am zis eu. El doar bere voia, doar bere și am comandat bere pentru el că era haios tare. Unii de la masa noastră se apucaseră să-l înjure și să-l porcăiască să vadă ce zice ăsta, da el nu înțelegea românește și râdea ca un prost. Cine știe ce credea el că zic ăștia. Am râs mult de el și ... avea și un nume haios tare. Ben ... - Benjamin, șopti Gheo. - Da, Benjamin. Auzi, să te cheme Benjamin. Apoi au venit ăia și a început bătaia și am uitat de el. Fiecare își apăra pielea lui și încerca s-o ciuruiască pe-a celorlalți. Gheo mi-a povestit dup-aia că l-a trosnit unu pe Benjamin ăsta cu un scaun peste scăfârlia lui neagră. Și ăsta, cât era de lung, s-a lungit pe podeaua cârciumii de ne împiedicam de picioarele lui de cioroi. Dup-aia nu mai știu mare lucru de el că a zis unu că vin gaborii și s-a spart chefu. Care a mai putut a luat-o la sănătoasa. Când au venit gaborii nu au mai găsit decât pe ăia de nu se mai puteau mișca. Au adus cinci ambulanțe să-i ia. S-a dat și la știri. A fost haraiman mare. Ață povestea și faptul că ceilalți îl ascultau cu gura căscată îl excita și făcea ca vorbele să se rostogolească fără efort, construind povestea, adăugându-i creneluri și turnuri imaginare, rotunjind-o și completând-o, devenind o istorie nouă, o variantă nouă a trecutului. Povestea acum de dragul poveștii, adăuga de la el lucruri care știa că vor stârni interesul publicului din jurul lui, părea în transă, o transă a succesului pe care o avea mereu atunci când ... Lângă el, Gheo, era din ce în ce mai puțin atent la poveste. Fuma tăcut și privea globul care se rotea, agățat de tavan și care arunca luciri colorate pe pereții localului. “O să te iau cu mine. Am pus niscai mălai de-o parte și... vom pleca. Doar noi doi.” Își auzea vocea în minte, de parca ar fi vorbit cu ea. Făcea de multe ori asta. Vorbea cu ea, doar așa, în mintea lui, așa cum, în realitate, nu reușise să schimbe decât câteva vorbe cu ea. Dar așa, în minte, putea să i le spună pe toate. Și, uneori, ea îi răspundea. “Lumea asta-i de căcat, să știi. Da’ eu o să te scot d-aci și o să te duc departe, departe, undeva unde nimeni să nu ne cunoască, să nu știe nimic despre noi. Nici despre mine că sunt cine sunt și nici despre tine. Nimeni n-o să mai îndrăznească să-ți spună că ești curvă. Nimeni.” Gheo dădu peste cap lichidul din paharul din fața sa, iar chelnerul care-l urmărea cu coada ochiului de la marginea barului, se grăbi să vină și să-i umple paharul. Gheo îl răsturnă și pe acesta pe gât, iar apoi rămase cu paharul în aer, într-un gest neterminat, parcă așteptând ceva. Aștepta răspunsul ei, aștepta să o audă spunând că îl crede, că știe că o să o ia de acolo și vor fugi împreună, dar nu auzi nimic și, resemnat, lăsă paharul pe masă. Chelnerul, atent, umplu din nou paharul. “Dar trebuie să plecăm cât mai curând. Lucrurile se strică p-aici. Am niște presimțiri că ... Mai bine nu-ți spun. Nu vreau să te mai frămânți și de grijile mele. Mi-ești tare dragă. În dimineața aia când te-am văzut, așa cum erai... știi bine cum erai ... am știut că tu ești a mea, că ești ursita mea, cum se spunea la mine în sat. Am știut că noi vom fi împreună. Mai rămâne ca și tu să vrei ...” Dar ea, femeia din mintea lui amuțise, iar faptul că ea nu-i răspundea îl făcea să fie și mai abătut. Își aducea aminte cum o întâlnise. Era o dimineață friguroasă de mai. Se trezise în patul Generalului. De fapt nu se trezise, ci fusese trezit. Generalul se urcase pe el, pe burta lui, cu picioarele desfăcute, îl călărea. Se bâțâia pe el și chiuia. Așa se trezise, iar durerea de cap și greața îi dădeau de veste că tocmai se trezea după un chef monstru din care nu-și mai aducea amintea nimic. Privea năuc țâțele imense ale Generalului ce se bălăngăneau deasupra pieptului lui. Încercă să se ridice, vrând să le muște, dar Generalul își propti mâinile micuțe în pieptul lui și-l țintui pe pat. Părea fragilă, dar … Porecla asta, Generalul, îi venea de la faptul că ea se lăuda cu un general care va veni într-o zi, o va scoate de acolo Și o va lua de nevastă. Povestea că, în anul în care a împlinit 18 ani, an în care împlinea deja trei ani de când muncea în bordel, o săptămână întreagă înainte de Sfântul Andrei pusese sub pernă un buchet mare de busuioc care-o glodea și nu o lăsa să adoarmă. Apoi, chiar în noaptea de dinaintea sărbătorii, a alunecat pe nesimțite în vis. Și, în vis, și-a văzut generalul. Îl văzuse foarte bine, l-ar putea recunoaște oricând, susținea ea, urma să vina întâmplător Și tot întâmplător o va întâlni. Apoi nimic nu va mai fi întâmplător în viața ei. Generalul, trecut bine de 60 de ani, se va îndrăgosti nebunește de ea, va plăti răscumpărarea și o va scoate din bordel. Apoi o va lua și de nevasta. Când ajungea aici, Generalul putea să-și povestească în amănunt cum se va petrece exact cererea în căsătorie, cum ea se va preface mirată, cum se vor strânge tare în brațe și se vor săruta fără sfârșit atunci când ea va accepta. Îți va povesti cum va fi la nuntă, ce mâncăruri vor fi, ce invitați vor avea, cum va dansa și cum va fi rochia de mireasă, toate astea le vedea, le visa și, mai ales, era încântată să ți le poată povesti. Trecuseră anii, Generalul împlinise 27 de ani, nu mai era fetișcana slăbuță de altădată. Se mai împlinise, cute adânci îi apăruseră la colțurile gurii, iar vocea cristalină se îngroșase, părând aproape o voce de bărbat. Doar visul ei rămăsese același și, datorită lui și porecla. Generalul. Generalul intrase în bordel la când nu împlinise încă 15 ani și fusese, încă de la început, favorita localului. Și, cu toate că ea era, în mod evident, și favorita clienților, datorită firii ei deschise și vesele, reuși să nu stârnească invidia colegelor mai vârstnice. Dimpotrivă, toate fetele o tratau ca pe un copil răsfățat, iar aceasta atitudine se păstra și astăzi, deși Generalul nu mai era de mult un copil. Iar ea, în această lume, reușise să găsească o cale să rămână veselă și cu suflet de copil. Acum, de exemplu, călărea goală pe burta bărbatului cu care-și petrecuse noaptea, călărea strigând și chiuind, nepăsătoare la gemetele și nemulțumirea bărbatului care era trezit din somn în acest fel. Îl călărea și-și fâțâia țâțele prin fața lui și era veselă căci știa că o nouă zi începea. Bărbatul dădu să se ridice, dar ea se propti cu mâinile în pieptul lui și-l trânti din nou pe pat. Mâinile lui grele i se opriră pe sâni, îi apucă în căușul palmelor, îi opri din zbuciumul lor. Apoi mâinile lui i se opriră pe șolduri și, aproape fără efort, o țintuiră pe loc. Rămase nemișcată simțind excitarea bărbatului. Apoi, brutal, bărbatul o trânti pe spate și se urcă pe ea. Gâfâia deasupra ei, fără să spună un cuvânt. Îl știa bine. Știa cine e și știa până unde poate duce joaca. Căci omul acesta tăcut și retras, mâna dreaptă a șefului cel mare, avea reputația unui om foarte dur și despre care se spunea că te poți aștepta să-ți taie gâtul doar fiindcă te-ai uitat într-un anumit fel la el. Gemea sub corpul lui, căuta plăcerea. Nu o făcea niciodată din obligație. Căuta de fiecare dată să găsească plăcerea ei din toată această înghesuială de trupuri transpirate. Și îi era martor Dumnezeu, ca nu era deloc ușor acest lucru. Căci avea clienți de tot soiul, murdari, puturoși sau duhnind a alcool, păroși ca o maimuță sau moi și albi ca o brânză stricată, violenți sau porcoși, întotdeauna preocupați doar de plăcerea lor, de propriul lor grohăit, de mulțumirea organului lor și atât. Ea era o biată scândură, o păpușă gonflabilă în cel mai bun caz, nu-i acordau atenție decât atât cât să-și satisfacă propria plăcere și atât. În rest, era bună poate pentru a-i trage câteva palme pe fund, sau, cum i s-a întâmplat odată, chiar o mamă de bătaie în urma căreia a trebuit să stea câteva zile în spital cu doua coaste fisurate și un dinte spart. Dintele este și acum la fel, doar că zona spartă se înnegrise și o durea uneori. Iar ea continua să caute plăcerea , plăcerea ei, în așteptarea generalului ce avea să vină. Apoi, printre gemetele ei și grohăitul lui ce se apropia de punctul culminant, din camera vecină se auziră zgomote, vocile înfierbântate ale mai multor bărbați și țipetele slabe ale unei femei. Știau amândoi despre ce era vorba, dar el, după ce termină, stând în capul oaselor și fumând o țigară, o întrebă: - Ce dracu-i dincolo? Și ea nu-i răspunse, că ce dracu era să-i răspundă, că auzea și el foarte bine zgomotul palmelor ce-o loveau pe femeia din camera vecină, auzea și el foarte bine țipetele ei din ce în ce mai slabe, aproape un horcăit, auzea și el grohăitul excitat al bărbaților din camera vecină și vorbele porcoase care li se scurgeau pe gură ca o salivă puturoasă. Știa și el că ăsta-i botezul, că o curvă nouă fusese adusă, iar ea își începea noua viață printr-un viol. Un viol care, pe de o parte, o va face să privească viața ce urma să vină ca pe ceva suportabil față de această primă zi, iar, pe de altă parte, să fie o amenințare că s-ar putea repeta, pentru cele care s-ar fi gândit să fugă. Gheo și-a terminat țigara, dar se vedea că e nervos așa că Generalul l-a lăsat în pace nu a mai încercat să se joace cu el. Părea vizibil iritat de zgomotele ce veneau din camera vecină. Apoi s-a ridicat brusc. A strivit țigara în scrumieră și a pornit să se îmbrace. Din camera de alături fata horcăia din ce în ce mai slab. A ieși nervos în hol trântind ușa de perete. La fel a făcut și cu ușa camerei vecine. Zgomotele au încetat pentru câteva secunde, toți rămânând încremeniți, privindu-l. Părea mai mare decât era, așa cum stătea, amenințător, în cadrul ușii. Tot ce-și amintește acum despre asta sunt ochii ei. Ochii aceia mari, căprui și în care nu se mai putea citi nimic. Erau mari și lipsiți de orice expresie. Erau mari și tăcuți, poate resemnați, în orice caz absenți, desprinși dacă nu de trup atunci în mod sigur de ființă. Își amintea doar ochii ei pentru că doar atâta văzuse, sau doar atât voise să vadă. Nu-și aducea aminte și poate nici nu văzuse, vânătăile de pe corpul ei gol, nu-și aducea aminte și poate nici nu văzuse buza ei spartă și sângele de pe cearșaf, nu-și aducea aminte și poate nici nu văzuse bărbații care părăseau camera aproape furiș, încercând să nu-l atingă trecând pe lângă el care aproape bloca cadrul ușii. Apoi au rămas doar ei, el stând nehotărât în cadrul ușii, ea, răstignită pe cearșaful pătat de sânge, el neputându-se hotărî ce să facă, ea hotărâtă să găsească o cale să se sinucidă. El o privea și îi vedea doar ochii, ea îl privea și nu vedea decât ușa căscată dincolo de care putea să fie sfârșitul. Prima care reacționă fu ea. Ea sparse vasul transparent în care erau închiși, ea sparse liniștea și nemișcarea lor și făcu asta cu plânsul ei adânc, un plâns ce ar fi trebuit să o spele de toate. A închis ochii și lacrimi mari au pornit să curgă, lacrimi reci și mari cât un bob de mazăre. Iar Gheo,închizând ușa s-a gândit că dacă o să vină vreodată potopul să ne înghită pe toți, din niște lacrimi de femeie vor veni, din resemnarea disperării ei. Nu ar putea spune daca atunci a fost momentul în care s-a îndrăgostit de ea, sau mai târziu, atunci când o întâlnea pe holurile sau în salonul de la parter și nici măcar nu o saluta, sau poate că era îndrăgostit de ea încă dinainte de a o fi întâlnit, poate că o iubea de mult și aștepta doar un moment în care să o întâlnească. - Cred ca o sa iasă prost, continua Gheo să-i vorbească, fără cuvinte, doar in mintea lui. Ti-am zis ca am eu o presimțire. Cred ca o sa iasă prost de data asta. Ti-am spus ca la cheful de sâmbătă a murit unu. O cioara, da cioara americana. Un negrotei, s-a dat și la știri. Asta nu-mi sună bine deloc. Eu nu sunt ca prostu de Ață... Gaborii o sa fie nervoși, o sa fie obligați să facă ceva. Și, zic unii, chiar ăștia, americanii, o să trimită pe unii de la ei ca sa rezolve cazu. Si asta tocmai acum, când avem oricum o grămada de probleme. Dar tu nu ai de ce să-ți faci griji. O să găsesc eu o cale să te scot de aici. Am pus niște biștari de-o parte și o să mergem undeva la țară, ne cumpărăm o fermă și ne facem un hogeag doar al nostru. Să nu ne știe nimeni și noi să nu știm pe nimeni. O să vezi, o să fie bine. O să vezi. Ață povestea în continuare, își ridicase cămașa să arate niște tăieturi noi ce-i brăzdau spatele plin de cicatrice. -Uite, uite, aici m-au tăiat ăia de dincolo de pod. M-am dus peste ei într-o seară. Mă îmbătasem și aveam chef să cardesc pe careva și p-acilea nu prea ai pe cine. Că fug toți ca iepurii când mă văd. Așa că m-am dus peste ăia de dincolo de pod. Eram beat rău și am bușit mașina de câteva ori că, știi, au străzile alea înguste, mama lor de străzi, iar eu beat, numai în ziduri intram. Mi-am făcut bemveul franjuri, știi cum ...., de la geamuri în jos nu erau decât zgârieturi de nu se mai vedea vopseaua care fusese pe el. Vopseaua rămăsese doar de la geamuri în sus, acolo unde nu se putea beli de zidurile de care mă loveam. Știi, bemveul meu ăla albastru. Franjuri. Dar mi se fâlfâia de el. Eu mă dusesem peste ăștia să mă bat, atâta știam. Dup-aia mi s-a înțepenit mașina într-un al dracu’ de gard. Am ambalat-o, am dat tălpi, accelerația la podea, motorul urla ca toți dracii, dar nimic. Eram proptit într-un gard de fier beton și roțile mai și patinau în noroi. Așa m-au găsit ăia. Am ieșit din mașină cu un levier în mână la ei. Altă armă nu aveam, iar ei aveau cuțite și săbii și mă așteptau. L-am căpăcit pe primul cu un trăsnet de levier în cap, apoi pe al doilea, mă învârteam cu ei, da’ se învârtea și pământul cu mine de beat ce eram, cântam și eram vesel și futeam la ei și le dădeam borșul pe nas. I-am bușit până nu a mai stat niciunul în picioare. Cum se ridica unul cum îl pocneam cu levierul în cap. Apoi s-a făcut liniște și eram și eu mulțumit. Mulțumit, da’ știi cum .... Cum ești după ce arzi o gagică. Așa mă simțeam eu. Am plecat pe jos, că bemveul nu se mai putea urni de acolo, eram vesel și, ce crezi, abia la pod mi-am dat seama că sunt tăiat. Simțeam eu rece și cămașa udă în spate, da credeam că e de la sudoare și tot așteptam să se usuce, dar ea, de-a dracu’, se uda tot mai tare. Am dat cu mâna și am dus la gură. Era sărat, era sânge. Ai dracu’ , mă tăiase. Mama lor. Da’ nu mă durea, nu simțeam nimic, eram vesel. Mă dusesem peste ei să mă bat și mă bătusem. Asta era. Un chelner le aduse cafele. Aburul se ridica din ceștile albe pe care, lumina puțină din club le făcea să pară și mai albe. Doi trandafiri mici, galbeni, era desenați de fiecare parte a ceștii. În interior, lichidul vâscos, negru, în care, pentru câteva clipe, Gheo văzu ochii ei.