La peste

As incepe acest editorial printr-o explicatie a necesitatii sale. Dupa ce am citit anumite "editoriale" de pe acilisa incep sa cred ca nu mai am eu idee de cum vine ala, adica un editorial. O fi oare suficient sa imprastii pe doua file de text niste senzatii, amintiri, nevrozari, citate, vagi aluzii pseudoliterare si sa selectezi optiunea "editorial" ca, intr-adevar sa si scrii unul? Pai in cazul acesta imi pun mainile in sold si zic pai ce, oi fi mai prost? Ia luati de aici o replica la un editorial de sezon aparut zilele trecute, nu spui al cui e ca sa nu se ofuscheze. Deci eram pe balta. La peste. Foarte nedumerit. Una ca ma bagase la intrebari taximetristul, a doua pe cauza de o ruda a colegului care ruda vorbea cat zece poeti la un capat de masa plina de beri, a treia ca era o caldura de ora 10.30 fix de crapasera pe drum juma' din rame si nici viermusii nu se simteau mai bine. Ca ma luasem cu prima nedumerire, aia de la taximetrist. Pai ma nenicule, cand ma vazu omu' cu undita in mana se trezi imediat din pircoteala: "Cu aia?", ma-ntreaba asha, de undeva de sus, de la inaltimea scaunului soferului. Avea un aer de profesionist in ale sculelor de pescuit incat imediat am ciulit urechile:"Da' de ce? Ce are?" intreb eu sincer interesat. "Pai ia sa vad linia! Aaaaa, domnu', pai asta e guta? Pai acu' numa cu fir textil mai faci ceva pe balta. Pai daca va da unu' mai mare de un kil v-o ia cu tot cu pluta." Adevarul e ca niciodata nu am prins o bucata de un kil asha ca, cel putin in teorie, omul poate avea dreptate. Ma uit inciudat la nailonul meu amarat. Din lumina spuselor taximetristului, acum mi se pare si mai subtire decat este de fapt. De-al dracu, ripostez: "Da' ce dom'le, de ce nu mai merge cu nailonu'? S-or desteptat pestii? Le pute sinteticul, vor numai scule naturale?" Omul nu ma baga in seama. Se uita plictisit la tramvaiul care da sa intre in noi. Intoarce capul: "Ia vezi matale, acu' macar e bun?" "Pai eu stiu???" "Ia, vara-l incoa. Domne, te duci pe balta sau ma iei la misto? Pai cu chestia asta vrei sa prinzi ceva? Nu vezi ce mare e?" Cobor injurand, fara sa las bacsis. Pretinul meu e cu masina. Si-a luat si insotitori. Nevasta, un var, si nevasta varului. Nevasta varului vorbeste. Vorbeste tot drumul. Pe balta nu a terminat de spus ce avea ea de afirmat. Soarele incepe sa imputa ramele. Nimic nou sub soare, ca sa zic asa. Ma dau cult in cap si recit: "As da carasul meu pentru o umbrela" adaugand, Shecspir in traducerea unui cunoscut amic. Bag undita in apa si, ghinion, incepe sa traga ca la vadulat. Bucati. Una dupa alta. De atata noroc ni-s umezi ochii iar tricourile sunt leoarca de transpiratie. femeile se parjolesc ca la microunde, sotia lu varu parca nu mai are atata cadenta la melita. Pe la unu' facem gratar. Trec taranii pe drum cu masinile. Tu-le mama lor, taranii ar trebui omarati, ne prafuie de nu ne mai vedem fripturile prin farfurii. Si de unde au bani de masini pe saracia asta, prostii draq. Ne lasam de pescuit. Nu mai trage. Plecam. Pe drum, pana sa apuc sa adorm, fac putina baza de varu lu colegu ce se dadea mare specialist si nu luase nimic. Ma intorc in Bucuresti. Sunt o trestie cugetatoare cum a zis Pascal. In cazul meu, mai mult arsa de soare.