Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Jumătatea noastră

Cealaltă jumătate

1 min lectură·
Mediu
Cealaltă jumătate
Înstrăinați!
Din sinea noastră alungați,
Iubim însingurați,
Cutremurați,
De sentimente calde deșertați
Și credem că suntem de celălalt stricați
Și-n ce avem mai scump în noi furați.
Uităm!
Că înșine nu știm să dăm,
Iar de chemăm,
Oftăm,
Spre celălalt nu știm să ne-ndreptăm
Și dragostea în el o tulburăm
Și-n fața lui nu ne mai rușinăm.
Neputincioși!
De vlaga bunătății toată storși,
Zdrobim în cel de lângă noi speranța nemiloși,
Insidioși,
Ne lamentăm că nu noi suntem găunoși
Și murdărim cu patimă furioși
Și-n goliciune preschimbăm toți anii cei frumoși.
Trăim!
Pe cel de lângă noi să-l umilim,
Cu răutate-l chinuim,
Poftim,
Frumosul tot din altul să-l golim,
Și noi pe noi rânjind ne viclenim
Și-n eul nostru cel mai tainic pân-la urmă suferim.
Viața!
Am transforma-o în minune dimineața,
De ne-am întoarce cu surâs spre jumătatea noastră fața,
Povața,
Am limpezi-o-n noi cum soarele ridică toamna ceața
Și dezinteresați că ne-am pierdut de tot prestanța,
Ne-am pune inima pe palme jertfă pentru soțul-soața.
013.105
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
167
Citire
1 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Tudor Ioan Bogdan. “Jumătatea noastră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tudor-ioan-bogdan/poezie/243039/jumatatea-noastra

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cati-nistorCNcati nistor
Neputincioși, uităm de jumătatea noastră.Continuăm insă să trăim, continuăm...viața...pe care am putea să o transformăm intr-o minune!Adevărată!
0