Poezie
Versuri 4
2003
1 min lectură·
Mediu
E frig și mă-nconjoară vântul
Și m-am întins să odihnesc pământul
Cu fața-n sus, privind un stol pierdut
Citind în zborul frânt m-am rătăcit cu gândul
Aripi sălbatice, ați început să osteniți
Și mi-ați promis un drum spre stele
Minte nebună tu m-ai mințit
Și cade ultima din ele
Umbră debusolată, unde te mai grăbești?
Tu, tu ce nu simți durere
Tu ai putea să te oprești
Și cade ultima din ele.
Ceas imperios păreai sa bați de-a pururi
Același ritm și timpurile mele
Se scurg ușor, ca fulgi de nea
Și cade ultima din ele
Copilarie albă, ce mult te-am chinuit
M-am rătăcit și tu te-ai dus
Fără puteri, rămasă una
De dorul lor și ultima s-a scurs.
Urmă de sânge, parcă erai mai roșie
Și parcă te-ntindeai mai mult
Lacrimă simplă, cărarea ți-o făceai mai des
Și mult mai dulce-erai la început.
În zbor cu timpul, copilaria mi-am pierdut.
Rămâi tu, Infinit, căci eu sunt doar trecut.
001290
0