Bolnăvicioase frunze cad
În primăvara tăcerii.
Un vechi erou cu nume fad
Le-admiră cu plăcere.
Privește zborul lor ilustru!
Cum plutesc in cer senin
Spre un pământ gri si sinistru,
Din
De pleci curând, să nu te uiți-napoi
Ca vulturii deasupra lumii, pleacă și ahh
Nu-ți întoarce fața spre cei rămași, noi,
Cei care te urmăresc în tăcere, de deasupra.
Þine strans în minte gândul
Mă adâncesc în ochii tăi
Și uit de timp și spațiu;
Pierdut in linii si cărări,
Mă plimb prin conotații.
Atemporal dar efemer,
E spațiul nostru-aparte;
O evadare din \"eden\",
Edenul fără
Din efemer trunchiuri se-nalță
Spre-a cerului aprigă boltă
Un vis etern si o speranță
Spre luna, astru mort, de fontă.
Precum al vremii ceas necontenit,
In mari elipse se inchide,
Asa si voi,
Și totuși ea s-a hotărât
Să evadeze-n neștiut,
Spre plafonul verde-albastru;
Prima-n ploaie ascent de astru.
Din ansamblul de zenit,
Unică, ea se separă
Și plutește-n reverie
Timpu-n care-un
