Poezie

Necuvintele

1 min lectură·28 iulie 2004

Mediu

Când te-ai oprit în poartă să m-aștepți,

N-aveai în palme decât flori de stele

Și te-am numit, îndată, primăvară

Și m-am ascuns în joacă printre ele.

De te priveam, mi se părea că ești

Un fel de cer împădurit cu munți,

Având la tâmple frunze și povești

Și umbre legânate peste frunți;

De te-ascultam, cântai fără să vrei,

Alunecând pe gleznele subțiri

Ale luminilor sfințite-n ochii mei

Și ne făceam mai tineri și mai puri.

Când gândurile mele te-au atins,

S-a sfărâmat un clopot pe sub ape

Și aerul din juru-ți s-a aprins

Și din depărtare sa făcut aproape;

Și-au plâns corali, pentru deșert, a ploi

Și îngeri au înflorit cântând,

Peste grădinile ce se nășteau în noi,

Ca o poveste dintr-un necuvânt...

002.112

Trifu Bogdan Cosmin. “Necuvintele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/trifu-bogdan-cosmin/poezie/81239/necuvintele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.